Privighetoarea, noaptea, geloasă nu-i pe gâște,
Când caută ascunsul, la pragul Tău prin stele,
Că briciul nu se-ascute cum faci cu-o toporâște
Ci-l mângâi pe obrazul din cea mai fină piele.
Nu buzduganul, șoapta a dărâmat imperii.
Nu e învinsă piatra de trăznet, stropul apei
Cu-ncetul o subjugă, cum toarce firea cerii
Femeia cu fiorul abia-nserat al pleoapei.
Cu focul de cărbune neam bun e diamantul,
Ce-asemeni se aprinde când dorul Tău m-atinge.
Te vreau nu ca sihastru, ci pătimaș, c-amantul.
Nu ai spre împrumuturi un iad ce nu se stinge?
Ca lupul să te Te urlu, până la stins de lună,
Când vom fi deltă mării, vioară Tu, eu strună.
This entry was posted on Miercuri, 30 noiembrie 2016 at 9:05 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 