Întrebări acute (fragment de eseu)

Mihai Eplide Mihai EPLI

Mă gândesc oare de ce am atâtea enorme întrebări asupra întunericului ori luminii? Tont nu sînt, poate nu am înțeles corect de ce în sufletul meu port cele două părţi din Univers. Uneori mă simt închis în corpul meu sau inima mea diamantină ce bate… parcă nimic din interioru-mi enigmatic nu vrea să iasă, chiar dacă socializez necomunicând cu persoanele potrivite.

Mă gângesc în felul următor… e uşor să suferi mereu pentru ceva în viaţă, dar e atât de greu să plângi, fiindcă aceste lacrimi sînt purificarea mea. Bătaia inimii mele acum e monotonă, denotă titania în antiteză cu realitatea, arată zâmbetu-mi tandru când mă uit în ochii albaştri, ochi pierduţi în lumină de mult.

Sincer, nu ştiu sau nu înţeleg just unele probleme referitoare la viaţă, poate soarta e grea şi mi-am dat seama prea târziu că nu mi-e mereu favorabilă sau nu orice lucru e pe placul meu. Adevărul e trist uneori. Totuşi mă-ntreb de ce am plâns ori de ce am tremurat atunci când m-ai îmbrăţişat, poate dragostea mea s-a transformat în ruşine sau frică.
Pudic nu sînt, totuşi am ajuns un Om titanizat prin amorul tău ambroziac, undeva departe…

Mă gândesc puţin naiv nezărind lumina oglindită din ochii mei ori din ochii care mă iubesc cu adevărat, văzând ori acceptând opusul, oare de ce?
Sincer, nu ştiu, pot deduce atât, doar că e un lucru să simţi şi e altul să ştii… acestea două puse în balanţă îmi pot aduce liniştea.

Mă gândesc mereu la titanie sau luciferire, păcatul acestei chestiuni vine din cugetarea mea ce apare noaptea, doar noaptea…
Acest impuls sufletesc îmi poate aduce moartea chiar dacă eu trăiesc mereu cu zâmbetul pe faţă, fără frică, totuşi oboseala îmi poate aduce Plecarea Acasă, fiindcă aşa scrie în cărţile medicinale.
Aici există o teorie ce explică totul, faptul că sunt o persoană selenară, care încărcându-se la lună şi inspirându-se din stele ca poet, nu doarme niciodată.
Mă bucur că sînt cine sînt, Om pe acest Pământ care m-a întristat, făurind din mine poet cugetător.

Mă gândesc la viaţă prin moarte ori cuget la moarte prin viață, echivalente lucruri mi se par. Poate aceastea m-au făcut să port mereu capul sus şi să trăiesc altcumva; părerea mea e că e foarte bine dacă simt aşa, fiindcă voi trăi cât vrea Cel de Sus, prin pozitivitate, asta înseamnă gândire puţin ancorată în cadastralitate.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: