Fabrica fantomă

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

Se aude o bătaie energică în uşa cabinetului de masaj şi, aproape în acelaşi timp, uşa se deschide brusc. Înăuntru pătrunde un bărbat înalt şi voinic, între două vârste, care, după ce dă un bună ziua hotărât, fără a mai aştepta a i se răspunde la salut, se recomandă cu infatuare:
– Mă numesc director Gheorghe Ilie!

Masorul, care tocmai e pe cale de a termina şedinţa de masaj altui pacient, intervine brusc şi nu îl mai lasă să continue, deşi se vede că ar mai vrea să adauge ceva, probabil motivul pentru care venise, întrebându-l cu sarcasm:
– Cum, domnule, pe dumneavoastră vă cheamă Director Gheorghe Ilie?!

Era convins că acel cuvânt, director, nu făcea parte din numele său şi că doar infatuarea îi dădea ghes să îşi spună şi funcţia, reală sau, probabil, imaginară. Adevărul este că masorului îi erau foarte antipatice persoanele lăudăroase şi închipuite. De aceea, de câte ori întâlnea astfel de elemente, nu pierdea ocazia de a le sancţiona într-un fel oarecare.

Surprins de întrerupere, noul venit se bâlbâie puţin, însă îşi revine repede.
– Cum să fie nume! Director este funcţia mea. Numele e Gheorghe Ilie.

Înainte de a abandona acest subiect şi de a renunţa a mai fi sarcastic, masorul mai pune o întrebare.
– Domnule Ilie, cum se numeşte instituţia la care sunteţi director?

După o scurtă pauză, Gheorghe Ilie răspunde ceva mai încet şi cu nesiguranţă în glas:
– La fabrica… „Drum Nou”… din Bucureşti.

Pacientul căruia tocmai i se terminase de efectuat procedura de masaj între timp se îmbrăcase şi se pregătea să se îndrepte spre uşă. Auzindu-l pe Gheorghe Ilie spunând la ce fabrică este director, întoarce capul spre el şi îl întreabă:
– Nu te supăra, pe ce stradă se află fabrica asta?

Gheorghe Ilie se întoarce spre el şi, cu oarecare nervozitate şi nesiguranţă în glas, îi răspunde:
– Păi… pe strada Constructorului.
– Strada „Constructorului” din Berceni? întreabă celălalt, prinzând a zâmbi.
– Da… da… din Berceni… răspunde mai încet şi şovăielnic Gheorghe Ilie.

În timp ce porneşte spre uşă, celălalt pacient, râzând de-a binelea, zice:
– Fabrica aia, de pe strada Constructorului din cartierul Berceni s-a demolat de patruzeci de ani. În locul ei s-a construit blocul în care locuiesc eu.

Uşa cabinetului de masaj s-a închis, dar în liniştea dinăuntrul lui, pentru un timp, râsul celui care a ieşit parcă se mai aude prin colţuri. Pe geamul cabinetului, larg deschis, glasurile unor piţigoi se aud ciripind vesele de pe vârful unui brad aflat în apropiere. Mai jos, pe o creangă a aceluiaşi brad, o veveriţă se dă huţa, încântată de razele soarelui care îi mângâie blana roşcată.