Ens summum

de Irina Lucia MIHALCA

În calea căutătorului,  poemul ermetic al vieţii
se ţese cu multe fire – mai scurte, mai lungi,
înnădite sau nu,
albe, aurii, roşii sau negre… 

Prin derularea trecutului ce biruie timpul,
cu ajutorul Simurgh-ului
de pe muntele Kaf,
(muntele care dă ocol pământului,
acolo unde sălăşluiesc djinii şi demonii),
un strigăt straniu, o chemare
îi trezeşte pe cei adormiţi.
O imensă flacără ai simţit că-ţi arde
în mijlocul frunţii
şi, în aceeaşi clipă, fâlfâirea
şi umbra de gheaţă a unor aripi imense.
Cuprins de o viziune dublă,
ca prin ceaţă, priveşti concomitent
în amândouă lumile.

De ceva timp crezi
că înaintezi printr-un tunel.
Lumina de la capăt nu se vede,
ieşirea nu mai apare,
deşi presimţi că este bine.
Te îndoieşti mult de tine,
de ce poţi, de ce vrei,
de unde şi de ce ai pătruns aici.
Închizi ochii şi îi deschizi,
în faţa ta se apropie
o leoaică imensă, puternică.
În ochii ei te uiţi fix,
ştii că e acolo
să-ţi dea un mesaj,
ochii ei ţi-au transmis atâtea,
iubire, compasiune, iertare, blândeţe.

Priveşte-i bine!
Mai au un mesaj pentru tine, alesule?
Cu-aceste daruri îţi continui drumul
ca şi cum ai fi nemuritor.
Prin Graţia Lui, Lumina e în tine,
nimic în plus!