Măsuri stabilite pentru salvarea Casei de Cultură din Baia Mare

COMUNICAT DE PRESĂ

Prin ordinul prefectului nr.421/2019 o comisie mixtă de verificare alcătuită din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Maramureș, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș, Direcția de Sănătate Publică, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare, societăți de utilități publice (alimentare energie electrică, gaz metan și apă) s-a deplasat la Casa de Cultură. Acțiunea de verificare a clădirii a fost coordonată de prefectul Vasile Moldovan.

Din punct de vedere juridic Casa de Cultură nu se află în domeniul public sau privat al Municipiului Baia Mare. Este înregistrat pe rolul instanței de judecată dosarul nr.3432/100/2014, un litigiu juridic având ca obiect acțiunea civilă prin care Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor, prin lichidator judiciar în calitate de reclamantă solicită constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului, în suprafață de 7986,67 mp, care include și platforma pavată, spațiile verzi interioare, alei interioare, platformă laterală de acces și alveole spații verzi, constatarea unui drept de superficie al terenului în favoarea reclamantei și înscrierea în Cartea Funciară a drepturilor constatate în contradictoriu cu Municipiul Baia Mare. Este de menționat faptul că prin Hotărârea Consiliului Local Baia Mare nr.293/2013 s-a dispus trecerea în domeniul public al Municipiului Baia Mare a imobilului în natură construcție, cu teren aferent cu destinația Casa de Cultură.

Tribunalul Maramureș și Curtea de Apel Cluj au respins ca neîntemeiat/nefondat acțiunea/apelul declarat de Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România. Decizia Civilă nr.170/A2019 nu este definitivă, fiind atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Casa de Cultură are nevoie de o reabilitare complexă a clădirii și terenului adiacent. Este necesară  prin proiecte refacerea instalațiilor de alimentare cu energie electrică, de încălzire, a sistemului de preluare și evacuare a apelor pluviale, reamenajarea sălii de spectacol. Realizarea acestor lucrări vor permite organizarea de evenimente culturale sau alte activități. Celelalte spații din imobil, care sunt închiriate, corespund activităților care se desfășoară. Casa de Cultură nu are nevoie conform prevederilor legislației în vigoare de obținerea autorizației de securitate la incendiu, fiind construită anterior anului 1992 (HG 51/1992). Având în vedere situația juridică actuală și existența unui proces pe rolul instanței de judecată pentru stabilirea proprietarului, am solicitat măsuri punctuale pentru remedierea deficiențelor constatate de către fiecare instituție din comisie. După stabilirea proprietarului și înscrierea obiectivului în cartea funciară se va impune efectuarea lucrărilor de întreținere și reparații capitale pentru reabilitarea și modernizarea clădirii și terenului aferent”, a spus președintele CJSU, prefect Vasile Moldovan.

Casa de Cultură Baia Mare reprezintă un edificiu reprezentativ la nivelul județului, parte a patrimoniului cultural și identității noastre comune care trebuie salvată de la degradare și distrugere, a mai precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu..

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș

Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Persoană de contact: Dan Bucă,
purtător de cuvânt
tel.: 0755-112726

         

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: