Festivalul Național de Interpretare Vocală și Instrumentală „LIRA”, ediția 2020

Festivalul Național de Interpretare Vocală și Instrumentală „LIRA”, este unul dintre cele mai prestigioase concursuri la nivel național, iar în perioada 11-13 septembrie 2020, se va desfășura cea de-a VII-a ediție a acestuia, pe scena Teatrului de Vară din Baia Mare.

Evenimentul își propune descoperirea și promovarea tinerelor talente a noii generații, din toate colțurile țării, oferindu-le șansa de a performa în fața publicului, a juriului specialist și de asemenea, de a obține titluri, distincții și premii. De aceea, concurenții pot opta pentru patru secțiunii de participare: „Muzică Ușoară” și „Muzică Populară”, fiind secțiunile principale, iar „Pași spre scenă (debut)” și „Remember Artist”, secțiunile secundare.

Având în vedere contextul pandemic actual și pentru o bună desfășurare a festivalului, atât concurenții, cât și participanții sunt rugați să respecte normele sanitare și de distanțare socială, prevăzute de autorități.

Va rugăm să consultați secțiunea Regulament pentru ediția 2020.

Sursa: https://www.bibliotecamm.ro/

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: