de Ioan GROŞAN
Din câte mi-am putut da seama până acum, la qualité maîtresse a personalităţii Floricăi Bud este tenacitatea. Tenacitate în toate: în existenţa de zi cu zi, în construirea operei literare, în multiplele-i activităţi culturale, ba chiar aş îndrăzni să spun – şi să mă ierte amicul Nicolae Bud, soţul ei, pentru această nevinovată intuitive! – tenacitate în propria-i senzualitate. Cu migală şi răbdare, Florica Bud şi-a făurit universul ei inconfundabil, din poezie şi proză, din visuri şi dezamăgiri, din reuşite şi ostracizări.
Cine, de pildă, în ziua de azi, ar fi abordat cu atâta abnegaţie şi curaj această Cenuşăreasă a literaturii române, care e poezia şi epica pentru copii? Cine şi-ar mai fi asumat, în condiţiile vitrege (inclusiv financiare!) actuale, rolul ingrat de ferment al vieţii culturale băimărene şi nu numai? E meritul Floricăi Bud că a ştiut să-mpace fără rateuri şi capra obştescului şi varza vieţii intime, creative.
Alergând prin sine (titlul uneia din cărţile sale), a ajuns la vârsta deplinei maturităţi artistice, de la care mai avem multe de aşteptat. Aşadar, cu această speranţă, La mulţi, mulţi ani cu sănătate şi putere în toate!, dragă Florica!
* Material publicat în: Oglindă în timp – Florica Bud: volum aniversar / antologator și îngrijire ediţie: Liana Pop; realizare grafică și prelucrare imagini: Alexandru Ioan Roman; Bucureşti: eLiteratura, 2017, 312 p., il. color şi alb-negru, p. 10.
https://bibliotecamm.ebibliophil.ro/mon/oglinda-in-timp-florica-bud-volum-aniversar-n6f7n36f