O lecție de vrednicie

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Alexandru Odobescu
(n. 23 iunie 1834 – d. 10 noiembrie 1895)

Când l-am studiat în școală pe Alexandru Odobescu mi s-a părut forțată intrarea lui între clasicii literaturii române. Când am cercetat Istoria ASTREI și, apoi, a Academiei Române am simțit nevoia să-l ridic în mult mai multă lumină. Între tropismele culturale, biografismul a primit tot mai multă încununare. Veți înțelege, așadar, experimentul de față în care așez câteva decupaje cronologice și kayrotice din viața acestui mare cărturar și savant român, cel mai mare cultivator al transilvanismului la vremea lui: 

  • 17 decembrie 1872. Fervoarea cu care Alexandru Odobescu își iubește țara transpare remarcabil în conferința „Considerațiuni generale asupra artei în țară la noi. Artele în periodul preistoric”, rostită la Ateneul Român în fața unui numeros și elevat public. Textul a fost publicat în „Columna lui Traian”, în 1874. Este prima susținere academică, întemeiată pe cercetările și experiența a douăzeci de ani de cercetări, care afirmă și argumentează existența unui „adevărat stil românesc în cultură”. „Poporul nostru se deosebește din celelalte națiuni vecine sau depărtate printr-o înfățișare armonică specială, prin oarecare semne eminamente artistice, tipărite în portul și uzurile sale”. În decembrie 1872, revista a publicat un mic memoriu al lui Odobescu „Despre un vas de lut cu numele lui Decebal, descoperit la Blain, în Bretania” (!).
  • 18 ianuarie 1873. Ateneul Român din București. Alexandru Odobescu susține conferința „Despre artele din România în epoca romană și în timpul barbarilor – Considerațiuni asupra tezaurului de la Pietroasa”. Din păcate, textul acesteia nu s-a publicat, iar următoarele două conferințe nu s-au ținut!
  • 11 august 1876. „Limba noastră a fost acum de șaptesprezece secoli paladiul naționalității române; fără dânsa noi astăzi n-am fi. Dacă voim să mai fim și mâine și poimâine și mai apoi, să nu nesocotim limba noastră; să-i redăm pretutindeni, și mai ales în școală, locul ce i se cuvine, locul de frunte”. Decupaj din studiul „Patriotismul în școală”, adresat „ministeriului” și „consilierilor de instrucțiune publică”. Căci școala, în concepția marelui cărturar Odobescu, este „mai mult decât un izvor de cunoștințe folositoare în viață; ea devine… Iordanul în care ei primesc adevăratul botez al patriotismului”.
  • 24 iunie 1879. Membrii Academiei Române întreprind o excursie documentară la Curtea de Argeș. Această ieșire în Țară „a procurat fericita ocaziune de a prețui de visu momentul din acea localitate, care constituie principalul titlu de glorie al artelor române din trecut”. Secretarul general al Academiei, Alexandru Odobescu, a pregătit pentru ședința de închidere a sesiunii conferința „Biserica de la Curtea de Argeș și Legenda Meșterului Manole”, dar din cauza absenței Domnitorului Carol I, ședința nu s-a ținut.
  • 6 septembrie 1887, cu continuare în 20 septembrie și 7 octombrie. În publicația „Epoca”, ce apărea la București, academicianul Alexandru Odobescu publică unul dintre cele mai frumoase omagii ce i-au fost dedicate marelui filolog blăjean de la Pănade, Timotei Cipariu. Evocarea începe cu expresia „Un oraș școlar! Un orășel de școale! …” ce a rămas prototipică în istoria ulterioară. Era într-o perioadă în care în Regat „abia în unele orașe sunt câteva școli!”. „Inima, fala Blajului sunt școalele, școale religioase și școale civile, seminariu mitropolitan și mare gimnaziu românesc, proptit și acesta pe numeroase și îndesate școale primare. În toate acestea, de un secol și mai bine, furnică, fierbe și clocotă fără încetare viața didactică”. Savantul regățean regretă că moartea lui Cipariu „cel mai renumit și mai erudit cunoscător al limbei noastre”, „nu s-a resimțit dincoace de Carpați”, din cauză că „ne orbesc oamenii cu vază trecătoare și nesocotim pe cei cu calități și virtuți trainice”.
  • 11 decembrie 1887. În ședința Academiei Române, acad. Alexandru Odobescu evocă figura luminoasă a „tipografului nostru Petre Ispirescu”, din al cărui condei „toate gândurile ce au înviat stilul său sunt comori neprețuite ale geniului originar al românilor”. Căci Patria, zice Odobescu, „în a sa nepărtinitoare și înțeleaptă dărnicie, nu vrea să fie uitat nici unul din acei ce o slujeau, nici cei ce o umple de a lor zgomotoasă fală, dar mai cu seamă nici aceia care, mai la umbră lucrează pentru dânsa cu umilită răbdare, cu statornică și nesmintită credință!”.

Nu-i așa că deja s-a schimbat optica de receptare axiologică? Lângă autorul „Pseudo-kinegetikos” e nevoie să rostim… AXIOS! Și este bine să învățăm lecțiile de viață mai ales de la cei ce și-au dovedit în diverse chipuri vrednicia!

(16 mai 2020)

Sursa: Ardelean Teodor, „Biblioteca de idei. Semper fidelis”, Cluj Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2021, p. 216.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: