DEPENDENŢA DE LECTURĂ

Maria Gârbe

de Maria GÂRBE

Titlul acestui articol mi-a fost „impus” de concluziile la care am ajuns în urma observării unor cazuri concrete de beneficiari ai lecturii prin bibliotecă. „Observaţia este prima fază a cercetării statistice…” spune dicţionarul. Nu mi-am propus şi nu am insistat în studiu cu această temă, am folosit doar cât mi-a oferit contactul zilnic cu cititorii, specific locului de muncă de la relaţii cu publicul. În altă ordine de idei, aşa aş fi răspuns eu la întrebarea-cadru a anchetei „De ce şi cum mai citim?” apărută în săptămânalul „Cultura” (An. 1, nr. 26, 8-14 sep. 2004, p. 11-13). Încă din preambulul anchetei am reţinut: „Ne ajută cu ceva militantismul exagerat sau ar trebui să ne bucurăm că se mai citeşte, fie literatură reciclată de tip Coelho”? Iată ce spun cifrele. Cărţile lui Coelho sunt împrumutate de persoane din toate categoriile de vârstă şi socioprofesionale, de la 15 ani până la bătrâneţe, eleve, studente, muncitoare, profesii intelectuale, pensionare. Nu întâmplător am făcut precizarea genului. Peste 90% din împrumuturi au fost făcute de F (femei). Tot ele, Penelopele…, chiar dacă nu stau acasă toată ziua şi nu întotdeauna au menajeră sau babby-sitter. Cel puţin aşa arată fişele cărţilor şi fişele contract ale cititorilor. Cu Harry Potter, de exemplu, se întâmplă altfel. Este cerută de fete şi băieţi, în aceeaşi măsură, dar, de cele mai multe ori, o citesc toţi verii şi verişoarele din familie, abia apoi se restituie.

Prin 1975 am cunoscut două mămici „dependente” de colecţia „Poveşti nemuritoare”. Bineînţeles că atunci nu le-am catalogat astfel. Au venit să împrumute cărţi pentru copii. Între timp, aceştia au crescut, şi-au modificat preferinţele pentru lectură, apoi mamele mi-au mărturisit că au rămas cu dragostea pentru poveşti încă din pruncie. Dependenţi de lectura unei pagini de roman înainte de, sau tocmai în loc de moş Ene, am întâlnit destul de des. Mi-a fost dat să cunosc cititori dependenţi de romanele de capă şi spadă regretând că nu se mai nasc „Dumaşi” (după cum s-a exprimat un cititor). Alături de ei pot sta dependenţii de o colecţie. Înainte de 1989, un indice de circulaţie mare aveau: „Romanul secolului XX”, „Romanul de dragoste”, impresiile de călătorie etc. Alte colecţii şi serii s-au constituit după 1990. Idealişti în ce priveşte lectura semenilor noştri, au fost întotdeauna. La întâlnirile profesionale ce le aveam periodic la nivel naţional, se mai găseau unii să ne recomande, să ne sugereze, să nu aranjăm rafturile de la accesul liber pe colecţii. Pentru că, spuneau ei, limităm astfel orizontul de cunoaştere al cititorului. Practica ne-a confirmat altceva, şi mai insistent după 1990. Nu am cum să surprind în acest spaţiu toate aspectele, dar foarte bine primită a fost şi continuă să fie „Cartea de pe noptieră” de la Editura Humanitas. Multe cititoare preferă colecţiile „Roz” şi „Romantic” de la Editura „Alcris”. Bărbaţii aleg, de la Editura „Bogdana”, colecţiile: „Câinii războiului”, „Enigma Z”, precum şi cele de comando, despre terorism. Lucian Dan Teodorovici, scriitor, redactor-şef la Editura Polirom, răspunde, printre altele, la ancheta pomenită: „dacă a scăzut numărul de cititori per scriitor, cred că a crescut extrem de mult numărul scriitorilor citiţi/cunoscuţi în România” (p. 12 a săptămânalului amintit). Îi dau dreptate. La această concluzie, pot să adaug nu numai că se mai citeşte, dar şi că există dependenţi de lectură. Unii dintre ei nici nu au televizor (după cum singuri ne-au mărturisit). Parafrazând o definiţie, dependenţi de lectură nu sunt cei care nu renunţă, ci cei care nu se satură de ea, cei care o preferă înainte sau în loc de TV, internet, chat etc. Cine nu crede, să vină la bibliotecă să se convingă.

*******************

* Articol publicat în Bibliotheca Septentrionalis, publicaţie semestrială a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, an XII, nr. 2 (23), 2004, p. 29.

https://www.bibliotecamm.ro/septentrionalis/revista_bs_23(2004).pdf