de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA
Dragii mei enoriași!
Ruga disperării.
Era după Denia din Joia Mare, adică din joia de dinainte de Sfintele Paşti. În biserica aceea fusese multă lume la slujbă. Se scosese Sfânta Cruce cu Mântuitorul răstignit în mijlocul bisericii şi lumea se închinase şi făcuse metanii în faţa ei. Slujba fusese frumoasă şi mulţi îşi simţiseră sufletul răscolit de profunzimea cântărilor, celor douăsprezece Sfinte Evanghelii care se citiseră, de predica părintelui. Sunt momente rare, pe care creştinii din satul acela le trăiau cu intensitate. După ce preotul îi miruise pe cei prezenţi, ei se retrăseseră sfios din biserică şi plecaseră spre casă, prin bezna drumului, cu lumânărele aprinse în mâini.
Preotul se pregătea şi el de plecare, când iată că intră în biserică un enoriaş al acelei parohii niţel cherchelit. Era cunoscut în sat ca un mare beţivan, ca un stâlp al cârciumii. Familia îi era destrămată. Soţia îl părăsise după ani de suferinţe, bătăi şi umilinţe. Îşi luase cei trei copii şi plecase în lume. El rămăsese doar cu părinţii. Ei erau bolnavi, ţintuiţi la pat, rugându-şi zi de zi moartea, care tot întârzia să vină. Omul nostru muncea pe unde putea, cu ziua, iar ce câştiga ducea la cârciumă seara.
Dar, iată că atunci, în acele ceasuri de restrişte din Joia Mare, cunoscutul beţivan a intrat în biserică. Nu făcuse acest lucru de nu se ştie când. Preotul l-a văzut şi s-a retras discret după un stâlp. Creştinul s-a plecat în genunchi înaintea Sfintei Cruci, a stat aşa ţintuit o vreme, apoi şi-a pus faţa la pământ şi a început să plângă cu hohote. Nu zicea nimic, ci doar plângea ca un copil mic, iar lacrimile-i curgeau ca ploaia. Printre suspine, a început să grăiască într-un târziu: „Iisuse al meu! Te-am trădat. Sunt josnic, sunt un nenorocit. Priveşte-mă în ce hal m-a adus patima asta blestemată!”
Preotul s-a apropiat de el şi i-a spus : „- Hristos e milostiv şi bun! Şi pentru tine S-a jertfit. Roagă-te Lui să-ţi ajute să-ţi duci crucea vieţii. E lucru mare dacă simţi că te-ai poticnit, ori că te-ai prăbuşit. E primul pas spre îndreptare. Roagă-te Lui! Şi eu mă voi ruga pentru tine!”. Omul a tresărit, s-a uitat cu neîncredere spre preot, apoi i-a zis: „Sunt prea păcătos, părinte! Nu mai exista pentru mine cale de întoarcere!”. „- Domnul pentru păcătoşi a venit în lume, pentru unii ca tine, ca mine, ca alţii! Toţi avem nevoie de sprijinul Lui. Roagă-te cu încredere şi nu te îndoi o clipă de bunătatea Lui!” „- Cred, părinte, cred, roagă-te şi dumneata pentru mine la Dumnezeu, să-mi ajute să scap de patima asta, că mă bagă în pământ!”
Preotul l-a luat de mână şi l-a dus la scaunul Spovedaniei. Au stat acolo de vorbă până târziu în noapte. Când a plecat, omul nostru părea altul. Parcă zbura. Lăsase la scaunul Spovedaniei povara grea ce-i gârbovise trupul şi sufletul până atunci. Peste două zile, la cumpăna nopţii băteau clopotele de Înviere. Printre cei dintâi care păşeau pragul bisericii era şi omul nostru. Ceva se petrecuse în sufletul lui. Parcă o minune dumnezeiască. Parcă se născuse a doua oară. Se simţea altul şi vrea să-I arate lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor minunea ce i-o făcuse lui Hristos la picioarele Crucii.
*
Tristețea unui Prohod.
În Vinerea Mare, vinerea de dinaintea Sfintelor Paști, seara, se oficiază denia cu Prohodul. Acesta este o cântare închinată Mântuitorului, patimilor și morții Sale. Este o cântare în trei părți, cu un conținut foarte bogat ca idei și învățături, dar și o melodie foarte suavă, mângâietoare, o tânguire demnă, în care se întrezărește speranța Învierii. În timpul Prohodului, în mijlocul bisericii se află o masă, pe care este așezat Sfântul Epitaf, care reprezintă icoana punerii în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf este înconjurat cu flori aduse de credincioși. La sfârșitul Prohodului, Sfântul Epitaf este ridicat de preot și cântăreț sau un enoriaș și cu el se înconjoară biserica. La ieșirea din biserică toți enoriașii prezenți trec pe sub Sfântul Epitaf, iar la întoarcere intră în biserică trecând iarăși pe sub Sfântul Epitaf. Această trecere semnifică moartea și învierea noastră. În timpul când se înconjoară biserica bat clopotele, iar în cele patru puncte cardinale se fac opriri și preotul rostește ectenii pentru diferite trebuințe din viața omului și a comunității, ectenii pentru vii și pentru morți. Slujba se termină pe o notă optimistă, prin Sfânta Evanghelie a Învierii și Binecuvântările Învierii. Așadar, Domnul Hristos cel răstignit, mort și îngropat înviază, dăruindu-ne și nouă garanția învierii noastre.
În parohia noastră slujba Prohodului are vechi tradiții. Am participat la cea din Bârda din copilărie, iar la cea din Malovăț încă de pe când eram elev la școala generală și la seminar. În ambele sate participarea enoriașilor era masivă. Se umplea biserica de lume, se împărțeau cărticele cu cântările Prohodului, se formau 2-3 grupuri mari și cântau alternativ. Cântau oameni în vârstă, bărbați și femei, tineri, copii. Grupele se formau de obicei după sex, de-o parte bărbații, de-o parte femeile, dar erau și amestecate. Cântările erau foarte cunoscute, foarte populare, cred că erau unii care le știau pe de rost. Se cânta cu un entuziasm, cu voință și o solidaritate rar întâlnită. Vibrau geamurile bisericii. Fiecare simțea ceva din fiorul momentului, fiecare se simțea în momentele acelea solidar cu Domnul Hristos, își asuma suferințele Lui, parcă încerca să-I facă crucea mai ușoară. Mi-au rămas în amintire, încă din copilărie, multe chipuri ale celor ce au cântat în mod constant la Prohodul de la cele două biserici. De când am venit preot în cele două sate am făcut cu bucurie efortul de a oficia slujba Prohodului în ambele sate, uneori aceasta întinzându-se și după ora 24, pentru a păstra nealterată o tradiție atât de frumoasă și creștinească.
Prohodul din Vinerea Mare îl putem asemăna cu priveghiul ce se face când moare cineva dintr-ai noștri. În nopțile precedente înmormântării, la casa mortului se perindă zeci și sute de consăteni, uneori rude și cunoscuți și din alte localități. Aduc flori și lumânări, le dau de pomană deasupra mortului pentru mortul respectiv și pentru rude ce au decedat mai demult. Mortul devine în acele momente mesagerul care este însărcinat de cei vii să ducă în lumea de dincolo „mesajele”, „scrisorile” celor vii. Participarea la priveghiu este un semn de dragoste, de respect față de mort, dar și de solidaritate față de familia mortului aflată în suferință, în doliu. La priveghiu participanții spun amintiri legate de mort, de viața lor, uneori se mai fac și glume, așa încât durerea celor din familia mortului nu mai este așa mare. Cei participanți își exprimă solidaritatea, compasiunea cu familia îndoliată participând la priveghiu.
Dacă asemănăm Prohodul cu priveghiul, trebuie să observăm că la priveghiu vin rude, prieteni, consăteni ai mortului, adică apropiați, nu străini. Cei ce participă Vineri seara la Prohodul Domnului Iisus Hristos se socotesc prieteni, rude și apropiați ai Lui. Este extraordinară apropierea. Este de fapt traducerea în faptă a mesajului biblic: „Voi sunteți frații Mei!” Iată cum românii au reținut această afirmație a Mântuitorului și i-au dat curs în modul cel mai practic: participarea la Prohod, la priveghiu, la înmormântarea Domnului Iisus Hristos. Dacă participarea la Pohod se face cu atâta tragere de inimă, cu atâta credință, nădejde și dragoste, cu siguranță că Domnul Iisus Hristos nu rămâne indiferent la această atitudine. Cu siguranță că și El își va aduce aminte la timpul potrivit că aici, în satele și orașele noastre, în sânul poporului român, are atâția prieteni și frați, care au fost alături de El cu dragostea și compasiunea lor în momentele cele mai grele ale activității Sale pe pământ.
*
Ce a răstignit Hristos pe cruce? Un text deosebit de sugestiv și ziditor despre Sfânta Cruce ni-l oferă Sfântul Grigorie Palama și-l redăm mai jos:
„Hristos a răstignit păcatul
Dar tocmai aceasta este crucea lui Hristos: lepădarea păcatului. De aceea şi unul dintre Părinţii noştri purtători de Dumnezeu, întrebat fiind de către cineva dintre cei necredincioşi dacă crede în Cel răstignit, a răspuns: „Da! În Cel ce a răstignit păcatul”. Prieteni ai lui Dumnezeu se află mulţi, şi înainte de Lege, şi după darea Legii, când Crucea nu se arătase încă, iar despre aceştia Dumnezeu Însuşi a dat mărturie.
Taina Crucii
Căci sunt două taine şi pe acestea ni le arată învăluit marele Pavel şi Părinţii noştri. Căci cel dintâi nu spune doar că „lumea pentru mine s-a răstignit”, dar adaugă: „şi eu m-am răstignit pentru lume”. Iar Sfinţii Părinţi ne poruncesc să nu ne grăbim să ne înălţăm pe cruce înaintea Crucii, întrucât sunt într-adevăr două înţelesuri şi taine deosebite ale Crucii.
Pavel ne arată că lumea şi păcatul sunt răstignite pentru noi când fugim de ele. Iar cea de-a doua taină a Crucii ne arată că suntem răstigniţi pentru lume şi pentru patimile ei, când acestea fug de noi. Şi este cu neputinţă ca ele să fugă întru totul, sau să nu mai lucreze în noi, dacă noi nu ne naştem întru vederea duhovnicească a lui Dumnezeu.
Contemplația și vederea lui Dumnezeu
Pentru că, atunci când noi înaintăm şi ajungem prin lucrare la vederea duhovnicească, şi înfrumuseţăm şi înnoim pe omul nostru cel dinlăuntru, căutând cu osârdie comoara cea dumnezeiască ascunsă în noi şi privind cu multă luare aminte la împărăţia lui Dumnezeu cea dinlăuntrul nostru, atunci noi suntem răstigniţi pentru lume şi pentru patimi.
Prin această nevoinţă a gândului se iscă o fierbinţeală în inima noastră, care alungă relele cugetări ca pe nişte muşte, insuflând pace duhovnicească şi mângâiere în suflet. Și aducând sfinţire în trup, după cuvântul aceluia care spune: „Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu şi în cugetul meu se va aprinde foc” [Psalmi 38:4]. Şi aceasta este ceea ce unul dintre Părinţii noştri purtători de Dumnezeu ne-a învăţat grăind: „Osteneşte-te cu toată osârdia, ca să se facă în tine lucrarea lui Dumnezeu, şi să biruieşti patimile cele din afară” [vezi Apoftegmele lui Nichifor, 3]. Pe deasupra, şi marele Pavel ne-a îndemnat pe noi: „În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului” [Galateni 5:16].
Întrucât este cu neputinţă ca patimile cele rele şi lumea păcatului să fugă de la noi întru totul şi să nu mai lucreze măcar în mintea noastră, dacă n-am ajuns la vederea duhovnicească a lui Dumnezeu, de aceea şi această vedere duhovnicească este taină a Crucii, care-i răstigneşte pentru lume pe cei ce s-au făcut vrednici de ea.
Ce este fața lui Dumnezeu care nu se poate vedea?
Faţa lui Dumnezeu cea văzută este lucrarea harului dumnezeiesc ce se descoperă celor vrednici. Iar faţa lui Dumnezeu cea niciodată văzută este ceea ce se numeşte firea dumnezeiască, aflată mai presus de toată înfăţişarea şi vederea. Căci nimeni n-a răzbit până la cele mai din adânc ale lui Dumnezeu, după cum este scris [Ieremia 23, 18]. Și nimeni n-a văzut, nici nu poate să vadă firea lui Dumnezeu [I Timotei 6:16]. Astfel, vederea duhovnicească a lui Dumnezeu şi taina cea dumnezeiască a Crucii nu numai că izgonesc din suflet patimile cele rele şi demonii care le insuflă, dar şi învăţăturilor greşite, ca şi celor ce le susţin, le arată vinovăţia…
Cum ne luăm crucea?
Iar a urma lui Hristos înseamnă a trăi potrivit Evangheliei Sale, dând pildă de toată virtutea şi cucernicia. Cât despre îndemnul de a-L urma şi de a se lepăda de sine, ridicând crucea, acesta înseamnă a nu se cruţa de moartea întru batjocură, pentru virtute şi pentru adevărul învăţăturilor celor dumnezeieşti. Chiar dacă este măreţ şi mai presus de fire a se lepăda cineva de sine şi a se da dispreţului şi morţii, nu este totuşi de necrezut: căci [nici] împăraţii pământului n-ar îngădui vreodată să fie urmaţi la război de oameni ce n-ar fi gata să moară pentru ei”.
*
Pr. prof. Dumitru Stăniloae
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae.
Colegul nostru mai mare, poet și scriitor, Părintele Dumitru Ichim din Kitchener (Ontario, Canada), ne-a trimis un text cu amintirile sale despre regretatul preot și profesor Dumitru Stăniloae de la Facultatea de Teologie din București. Îl publicăm cu bucurie:
„Ce a însemnat pentru mine Părintele Stăniloae?
Deşi l-am cunoscut îndeaproape pe Părintele Stăniloae am fost sfios să scriu amintirile ce mă leagă de dânsul purtând în minte versurile din Scrisoarea I: „Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, / Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el / Sub a numelui tău umbră.” Doamna Lidia Stăniloae, fiica profesorului, m-a îndemnat să depăşesc această inhibiţie, deoarece i-am fost atât de aproape ca ucenic al lui la doctorat.
Adevărata adresare pentru iubitul meu dascăl este pr. prof. univ. dr. Academician Dumitru Stăniloae, la care se pot adăuga celelalte titluri de Doctor Honoris Causa etc., dar pentru noi era doar Părintele Stăniloae, nu ca o lipsă de respect, ci pur şi simplu că numai aşa puteai să i te adresezi, aşa precum prescurtezi numele unui munte, fără a-i diminua cu nimic din înălţimea şi veşnicia lui.
Cine ştie cum ar fi fost viaţa mea sau a multora dintre noi fără Părintele Stăniloae? M-am născut într-o familie de ţărani bine-credincioşi, care nu lipseau de la nici o slujbă religioasă, tata fiind dascălul bisericii. Idealul meu a fost să devin preot şi cea mai mare bucurie a mea a fost reuşita la examenul de admitere la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţu. Aveam o credinţă curată care nu cunoscuse încă valurile ispitelor sau îndoielilor. Cea mai năprasnică surpriză a fost când am descoperit că sunt oameni care nu cred în Dumnezeu. Aşa ceva nu puteam să-mi închipui în satul meu de munte de pe Valea Trotuşului. Prin anul II de seminar, un coleg a încercat să-mi argumenteze că lumea s-a făcut singură şi că Dumnezeu ar fi o născocire a oamenilor . Am început să citesc toate cărţile de „ştiinţă” începând cu Biblia ateistului. Mă durea gândul că aş putea să-mi pierd credinţa. Începuseră îndoielile să-mi muşte din suflet. Am avut noroc la Neamţu de profesori cu îndelungă răbdare pentru un copil, care se deformase în aşa fel că vorbea numai interogativ. O mână de om şi un furnicar de întrebări. Când am terminat seminarul nu-mi pierdusem credinţa, dar totul se uscase în mine. Puteam argumenta şi răsturna toate teoriile materialiste, ateiste, gnostice, dar nu mai eram copilul de altădată. În interior devenisem ca un foc desemnat. După Seminar, încă patru ani, Facultatea de Teologie. Mi-am încărcat spinarea minţii cu tot felul de cunoştinţe teologice şi filosofice, dar mi se părea că nu mai am ulei în candelă.
pr. Dumitru Ichim
Providenţial a apărut în viaţa mea Părintele Stăniloae. Auzisem de el încă din timpul Facultăţii. Preda numai studenţilor la doctorat. După examenul de admitere m-am înscris chiar la catedra de Teologie Dogmatică, pe care o conducea. Ca să urmezi cursurile, trebuia să ai „binecuvântarea” episcopului local, în cazul meu a răposatului Partenie Ciopron, Dumnezeu să-l ierte, care nu voia să-mi dea aşa ceva, spunând că el are nevoie de preoţi, ci nu de doctori în teologie. Părintele Stăniloae a intervenit şi mi s-a dat dispensă de… „binecuvântare”.
Mă obişnuisem cu tipul de profesor universitar pedant, care ţipă şi te sperie, încât visezi o viaţă întreagă coşmarul că dai examen cu el şi nu ştii toate răspunsurile.
Dar Stăniloae era cu totul şi cu totul altceva. O, Doamne, de unde să iau cuvinte de icoană pentru acest prisăcar al Cuvântului? Ca după un îngheţ mi s-au trezit pădurile sufletului sub adierile Sfântului Duh. Cursurile le ţineam într-o clădire din spatele Facultăţii de pe strada Sf. Ecaterina. Drept ca vocalele Sibiului, cu barba şi părul alb ca un Sfântul Nicolae, când intra în sală se făcea linişte ca-ntr-o lumină de genuni născătoare. Nu avea nimic din meşteşugul regizat al oratorilor, cu ridicări imprevizibile în decibeli şi braţe şi rămânerea lor în suspensie teatrală. Avea o îmbrăcăminte modestă, dar curată. Din geantă scotea cursul dactilografiat, pe care n-am înţeles niciodată de ce îl aducea cu el. Poate că aşa cerea Departamentul Cultelor. Prea mult nu-l folosea. Citea câteva rânduri, apoi îşi scotea ochelarii şi începea să mediteze. Începea să curgă domol ca un râu susurând printre pietre, ca un freamăt al Duhului Sfânt peste pădurile sufletelor noastre. Ne ridicam după cuvintele lui în această învăţare de zbor până unde puteam, apoi, intuind neputinţa noastră, cobora din nou la noi reluând ideea până prindeam gustul de genune înaltă. Începea de la noţiuni simple. De exemplu cuvântul. Omul este om prin cuvânt pentru că este chip şi asemănare al Cuvântului. Este o fiinţă dialogică. Ca să fie înţeles, îşi exprimă gândul prin cuvânt. Acesta nu e numai o sonoritate, ci exprimă pe om pentru celălalt om, jertfa cerând să fie acceptată de celălalt. La rândul lui, cel ce a primit cuvântul îi întoarce darul unui alt cuvânt, unul pe altul îmbogăţindu-se prin dăruirea reciprocă, darul nesărăcind pe dătător, ci dimpotrivă. În fiecare cuvânt este un sens care se realizează prin receptarea lui. În felul aceasta fiecare om este un cuvânt al lui Dumnezeu – Cuvântul.
La rândul ei, întreaga creaţie se oferă omului într-un mod cuvântător, toate lucrurile având o raţiune a lor, sunt un fel de cuvinte ce ni le pune la dispoziţie natura înconjurătoare ca pe o Biblie cosmică. Omul ca trup nu poate trăi fără dialogul natural cu natura, iar la rândul ei natura nu are nici un sens, decât numai în om şi prin om. Toată creaţia converge spre om, iar restaurarea lui ca om întinat de păcatul originar a fost făcută de Cuvântul întrupat ca om adevărat şi Dumnezeu adevărat.
Ca poet şi ucenic al cuvântului, mă simţeam luat de mâna Părintelui şi introdus în altarele Cuvântului. Primul volum de poezii, De unde începe omul, este jurnalul lutului meu încă zbuciumându-se în palmele olarului făuritor de frumuseţi. Pe la sfârşitul anului mi se întorceau albinele în ştiubeie curăţate cu răbdare de praf, păianjeni şi disperare. Devenisem la rândul meu un cuvânt.
Înrudit în gândire cu Nae Ionescu şi Nichifor Crainic, Părintele Stăniloae ne învăţa despre „biserica ţăranilor”, adâncimile ortodoxiei neamului nostru. Mulţi dintre poeţii şi scriitorii de vârsta mea îşi amintesc de întâlnirile cu cel care ne-a adus Filocalia în limba lui Eminescu şi piscurile de cugetare ortodoxă, care aveau loc pe Calea Moşilor sau apartamentul Doamnei Lidia Ionescu Stăniloae.
În cuvântul românesc Stăniloae descoperea un destin al neamului nostru, acela de îndumnezeire a lui în care Savaot se apropia de noi ca în icoanele de lemn, bun şi iertător, iar ţăranul român îşi exprima noţiunea de transcendent prin Dumnezeu – Drăguţul, un diminutiv majestos de alintare a persoanei iubite, Persoana care a dat istoriei noastre „miracolul” supravieţuirii noastre neînţeles de istorici.
Folclorul românesc este o tindă a raiului cu Dumnezeu prezent pretutindeni. Cine este păstorul din Mioriţa, decât o imagine a Păstorului, care transformă moartea în nunta Fiului de Împărat? Cine este Manole, ziditorul bisericii, decât forma românească a lui Emanuel?
Spre deosebire de Apusul scolastic, Stăniloae vedea în ortodoxismul românesc un specific al modului de îndumnezeire prin participarea la împărtăşirea Duhului Sfânt prin înduhovnicire. Dacă despre Karl Barth se spunea că şi-a scris sistemul teologic având în minte pe Mozart, Stăniloae şi-a scris Dogmatica, având în suflet pe Enescu, Grigorescu şi Brâncuşi. De multe ori ne vorbea despre gânditorii moderni şi perspectiva lor ce ne-o ofereau, care era de nuanţă panteistă. Porneam discuţia despre arta şi muzica modernă şi ajungeam la arianism, monofizism, maniheism şi bogomili. Venea vorba de Camus, Sartre, Cioran şi toţi ciracii lui Nietzsche, care au dus omul pe culmile disperării şi descopeream un nou origenism cu toată gama lui de la castrare la sinucidere. Dar când vorbea de scrierile Sf. Maxim Mărturisitorul, i se umpleau ochii de bucurie şi faţa i se lumina ca un cireş înflorit. Omul a fost creat trup şi suflet, pentru ca prin suflet să se îndumnezeiască, iar sufletul să lumineze prin trup întreaga creaţie. Istoria numai prin întruparea Cuvântului are sens. La fel întreaga creaţie. „Cel ce a dus la existenţă toată firea cu înţelepciunea, scrie Sf. Maxim, şi a sădit în chip ascuns în fiecare dintre fiinţele raţionale raţiunea ca primă putere a cunoaşterii Sale, ne-a dat şi nouă, umiliţilor oameni, ca un Stăpân preadarnic, după fire, în chip natural darul raţiunii , ca să putem cunoaşte cu uşurinţă modurile împlinirii dorului.” În căutarea istorică a celui care ne-a dăruit acest dor, ne rotim cu acest dor în jurul adevărului, îndumnezeindu-ne, depăşind spaţiul, pentru că dispar marginile, şi timpul prin gustarea din veşnicie. Omul creşte prin îndumnezeire fără a se pierde ca persoană şi fără a se amesteca sau dispare în esenţa divină.
O minunată imagine ca ilustrare ne-o oferea Stăniloae prin spirala turnurilor mănăstirii Curtea de Argeş, icoană a înduhovnicirii, a dorului, care nu se închide în cerc, ci mereu devine nou în proaspete căutări, ca o spirală, care nu este nici cerc, nici linie dreaptă.
Părintele Stăniloae a fost într-adevăr Părinte. După doi ani de zile la doctorat, lucrând sub supravegherea lui, am reuşit nu numai să-mi liniştesc şi limpezesc fântânile duhului, ci să-mi regăsesc puritatea credinţei, aşa cum a fost a părinţilor şi a părinţilor părinţilor mei. Îi datorez punţile mele fiinţiale spre Dumnezeu.
Ca profesor a iubit şi a fost iubit de ucenicii lui. Datorită recomandării lui, Consiliul Mondial al Bisericilor din Geneva mi-a acordat o bursa de trei ani pentru continuarea studiilor de doctorat la Chicago şi apoi la Princeton.
La 10 ani de la trecerea la cele veşnice şi 100 de ani de la naştere, aprind din inimă o făclie pe altar: „Doamne, odihneşte întru lumina cea neînserată a feţii Tale pe adormitul robul lui Dumnezeu, Dumitru – Părintele nostru Stăniloae! Amin.”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș (AG): 14.000 lei (cu 8.000 lei a achitat volumul Povestea vorbelor de duh, pe care urmează să v-o donăm de Paști, iar restul a rămas acont pentru cărțile sale, ce urmează să i le tipărim); O persoană care nu vrea să i se știe numele: 2.600 lei (a achitat aragazul ce urmează să-l ducem la Azilul Gura Văii); Domnul Laurențiu Cornel – Dumitru din Ploiești: 330 lei; Doamna Prof. Doina Vasilca din București, fiică a satului Malovăț: 310 lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg (Germania): 244 lei; Domnul Ing. Marin Zăuleț din Tr. Severin, fiu al satului Bârda, Domnul Ing. Dumitru Mucioniu din Tr. Severin și Doamna Trocan Maria din Lugoj, fiică a satului Bârda: câte 200 lei; Doamna Mârza Simona-Mihaela din București, fiică a satului Malovăț: 190 lei; Domnul Mișea Flavius din Tr. Severin: 115 lei; Doamna Cioloca Polina din Timișoara, fiică a satului Bârda: 100 lei; Doamna Înv. Ecaterina Stroe din Tălpășești (GJ) și Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: câte 50 lei;
Doamna Borcilă Elena din Malovăț, Domnul Ivașcu Vasile din Bârda și Doamna Coman Elena din Bârda au achitat câte 100 lei pentru contribuția de cult.
Conform cu hotărârea Consiliului Parohial și-n acord cu enoriașii participanți la slujbă, am trimis ajutoare bănești următorilor destinatari din parohia noastră: din Malovăț Orodan Dumitru – 400 lei; Pau Dumitru (pentru copil) – 400 lei; Badea Leontina (pentru nepot) – 200 lei; Ștefu Constantin (pentru copil) – 200 lei; Căprioru … – 200 lei; din Bârda Butoi Romică – 200 lei; Parohia Valea Plopului jud. Prahova (400 copii în îngrijire): 1.000 lei. Așadar, în total 2.600 lei.
În ziua de 25 aprilie vom merge la Azilul de la Gura Văii și vom dona următoarele: masa de prânz pentru cele 20 persoane internate formată din: ciorbă de perișoare, sarmale cu mămăligă, friptură cu piureu, prăjituri (conducerea azilului ne-a solicitat mâncare de dulce); 30 litri suc și 12 litri apă minerală; un aragaz mixt (gaz și curent electric) cu cinci ochiuri și cuptor, butelie încărcată, furtun și ceas pentru aragaz; un cărucior pentru persoane cu handicap, un sac cu haine; un tensiometru și un aparat pentru glicemie. Mâncarea pregătită de firma de catering „Casa Costea” este plătită de Doamna Bordeiașu din București pentru soțul său Victor; aragazul, furtunul și ceasul sunt plătite de un enoriaș care nu vrea să i știe numele; butelia a fost donată de Domnul Vasile Crumpei din Malovăț; căruciorul și hainele au fost donate de către Domnul Marin Zăuleț din Tr. Severin, iar tensiometru și un aparat de verificare a glicemiei, cu ace și teste de Doamna Dr. Emilia Stănciulescu. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Contribuția de cult. Până la 31 Martie, situația contribuției de cult în parohia noastră se prezenta astfel: în Malovăț au achitat 90,74% din familii; în Bârda au achitat 90,68% din familii, iar la nivel de parohie au achitat 90,73%. Până în prezent fruntașii sunt următorii: în Malovăț Domnul Ilinca Alexandru cu 490 lei; în Bârda Domnul Botoșan Dumitru cu 400 lei.
Precizăm că în parohia noastră contribuția de cult nu reprezintă o sumă fixă, ci ea este achitată după principiul: cine vrea și cât poate. Serviciile religioase sunt gratuite pentru toți enoriașii parohiei noastre, indiferent dacă au achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a mai publicat: Baia focului, în „Națiunea”, 23 mart. 2024, ediție și online (https://ziarulnatiunea.ro); Povestea lui Ion Notinaru, în „Națiunea”, 31 mart. 2024, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro); „Scrisoare pastorală” – 514, în „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 15 apr. 2024, ediție on-line (https:// ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); în „Moara lui Gelu”, Baia Mare, 15 apr. 2024, ediție on-line (https://moaraluigelu. blogspot.com); Duhul Sărbătorii (II), în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI (2024), nr. 1225 (18 apr.), p. 12;
*
Zâmbete.
☺Rai: salariu american, casă englezească, mâncare chinezească, soție româncă; Iad: soție americancă, mâncare englezească, casă chinezească, salariu românesc;
☺- Pe o scară de la 1 la 10, cât ești de sărac? – Nici scară n-am!
☺În fiecare an, în lume sunt tăiate 3 miliarde de flori pentru ziua de 8 Martie. Protejați planeta, domnilor! Cumpărați diamante!
*
Excursii-pelerinaje.
Joi, 11 aprilie, am organizat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț – Bârda – Balta – Apa Neagră – Tismana (mănăstirea) – Baia de Aramă (oraș, mănăstire) – Obârșia Cloșani – Băile Herculane (oraș) – Orșova (oraș, mănăstire) – Vodița (mănăstire) – Tr. Severin (catedrală) – Malovăț – Bârda. Au participat 55 persoane din Malovăț, Bârda, Tr. Severin și Colibași. A fost o excursie de neuitat. Avem valori naturale și spirituale excepționale.
Parohia Malovăț va organiza în ziua de 16 mai o excursie pe următorul traseu: Bârda – Malovăț – Tr. Severin – Orșova – Caransebeș – Hunedoara – Alba Iulia – Aiud – Petroșani – Lainici – Tg. Jiu – Tr. Severin. Vom reveni cu amănunte privind traseul. Prețul este de 100 lei/persoană.
Organizăm în luna iunie o excursie pe Transfăgărășan. Se înscrie cineva?
*
Lucrări la cimitir. În numărul trecut al „scrisorii” noastre am făcut apel la enoriașii parohiei noastre din satul Bârda, ca să iasă în ziua de 21 martie la curățenia cimitirului. În ziua respectivă au binevoit să dea curs apelului nostru următorii enoriași: Dragomir Ion, Dragomir Iulian, Dragomir Iulică, Malescu Gheorghe, Înv. Sfetcu Sabina, Luca Mihai, Luca D. Maria, Avram Maria, Coman Elena, Stănciulescu Tănase, Stănciulescu Elena și Ivașcu Domnica. Le mulțumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească!
*
Program. În cursul lunii Mai avem următorul program de slujbe: 1 Mai (spovedit și împărtășit dimineața la Bârda, la biserică și-n sat; denie la Malovăț); 2 Mai (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț; denie la Bârda); 3 Mai (spovedit și împărtășit dimineața la Malovăț adulții; denie la Bârda, la ora 19; denie la Malovăț, la ora 21); 4 Mai (spovedit și împărtășit dimineața copiii la Malovăț; pomeniri la Malovăț, la ora 19; slujba Învierii la Bârda, la ora 23); 5 Mai (slujba Învierii la Malovăț, la ora 3); 6 Mai (slujbă la Malovăț cu slobozirea Paresimilor la vii); 7 Mai (slujbă la Bârda, cu slobozirea Paresimilor la vii); 9 Mai (slujbă cu mai mulți ierarhi la catedrala din Tr. Severin); 11 Mai (Bârda – Malovăț, pomeniri la biserici și la cimitire, cu slobozirea Paresimilor pentru morți); 12 Mai (Malovăț); 18 Mai (Malovăț – Bârda); 19 Mai (Bârda); 21 Mai (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 25 Mai (Malovăț – Bârda); 26 Mai (Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.
Sfintele Paști cu sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
e-Bibliotheca septentrionalis 
Mulțumim!
Paște binecuvântat!