Manuscrisele slavone din colecţia Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş

de Marius CÂMPEANU
muzeograf, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş

Introducere

De la cea mai veche mărturie scrisă în limba română (Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung adresată lui „jupan Hanăş Begner”, judele Braşovului, 1521) timp de trei sute şi mai bine de ani (1859, în Muntenia şi 1862, în Moldova) pentru scrierea limbii române s-a folosit alfabetul chirilic. Alături de utilizarea în cancelariile domneşti şi în mănăstiri, limba slavonă a fost limbă de cult până la sfârşitul secolului al XVII-lea. În slavonă s-au copiat şi reprodus primele cărţi religioase româneşti, îndeosebi cele necesare oficierii slujbelor bisericeşti (evanghelii, trioduri, molitvelnice, octoihuri, liturghiere etc.). În faza premergătoare apariţiei tiparului, arta caligrafierii şi a miniaturii cunoaşte o puternică dezvoltare în Ţările Române. Dacă pentru Ţara Românească s-a distins scriptoriul mănăstirii Bistriţa, iar în Moldova s-au distins celebrele şcoli de caligrafi şi miniaturişti de la mănăstirile Neamţ, Putna, Moldoviţa, Suceviţa sau Dragomirna, pentru românii din Maramureş principalul focar de cultură şi spiritualitate l-a reprezentat mănăstirea „Sf. Arhanghel Mihail” din Peri. Înfiinţată de Balc şi Drag, descendenţi din vechea familie a Drăgoşeştilor, la mijlocul secolului al XIV-lea, şi, ajunsă, la 13 august 1391, la rangul de stavropighie (subordonată direct Patriarhiei de la Constantinopol)[1], în cadrul mănăstirii a funcţionat o şcoală în care s-au format preoţi. Tot aici, după părerea unor istorici, s-au tradus şi copiat cele mai vechi cărţi româneşti: Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană, Codicele Voroneţean şi Psaltirea Hurmuzaki, pe la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea[2]. Cu toate restricţiile impuse de stăpâniri vremelnice, între românii din Maramureş şi cei din Moldova a existat o neîntreruptă legătură culturală şi spirituală. Din Moldova soseau călugări în Maramureş atât pentru copiatul şi legatul cărţilor, cât şi pentru înfiinţarea unor şcoli temporare. Din Maramureş treceau munţii în Moldova la studiu numeroşi tineri, care odată întorşi acasă deveneau preoţi şi călugări la biserici şi mănăstiri. Colecţiile speciale ale bibliotecilor publice sau ale arhivelor româneşti tezaurizează în momentul de faţă aproximativ 2240 de manuscrise slavo-române[3]. În Maramureş au fost semnalate 72 de manuscrise religioase[4], din care 17 sunt exemplare manuscrise sau copii ale unor cărţi de ritual slavone[5].

Fondul documentar al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş deţine un valoros tezaur bibliofil ce însumează aproximativ 9300 de lucrări. Cele mai reprezentative cărţi vechi româneşti şi străine cu valoare de patrimoniu, atât cele tipărite cât şi cele manuscrise, au fost valorificate în cadrul expoziţiilor temporare. În cadrul Fondului documentar se păstrează 17 manuscrise religioase scrise cu caracter chirilic, adevărate izvoare de cultură românească îmbrăcată în haină slavonă. Dintre acestea, două manuscrise sunt slavone, iar celelalte 15 sunt manuscrise româneşti. Manuscrisele slavone sunt un Evangheliar ce provine din satul Coroieni şi un Triod- Penticostar din localitatea Fereşti.

Câteva consideraţii privind descrierea manuscriselor slavone

În redarea titlurilor, subtitlurilor şi a textului însemnărilor, am procedat după normele de editare practicate de Institutul de Lingvistică şi Academia Română:

a. literele suprascrise au fost coborâte în text şi reproduse între paranteze rotunde ( )

b. omisiunile (de litere sau cuvinte) datorate copistului au fost marcate între paranteze unghiulare (< >);

c. reconstituirea unor litere sau cuvinte aflate în porţiunile deteriorate ale textului s-au reprodus între paranteze drepte ([ ]);

d. absenţa unui cuvânt sau a unor cuvinte imposibil de reconstituit a fost marcată prin trei puncte încadrate între paranteze drepte […];

e. însemnările marginale (ex-librisurile) au fost transliterate în limba română fără a mai utiliza semnele convenţionale folosite la transcrierea textelor manuscrise slavone; pentru prezentarea însemnărilor s-a respectat punctuaţia şi ortografia actuală.

La descrierea manuscriselor au fost respectate metodele aplicate până în acest moment în lucrările de specialitate[6]. Structura de prezentare a fiecărui manuscris este formată din trei părţi importante. Prima parte conţine informaţiile de identificare a manuscrisului, cum ar fi: datarea (când se poate preciza anul scrierii, s-a pus între paranteze fila manuscrisului la care se află anul; dacă o asemenea dată lipseşte, datarea s-a făcut pe început, mijloc şi sfârşit de secole), suportul de scris, numărul filelor (pentru Evangheliar s-a indicat şi numerotaţia veche, pe caiete), formatul filelor cât şi informaţiile privitoare la paginaţie (lipsă început, sfârşit, număr file lipsă).

A doua parte este descrierea conţinutului manuscrisului. Conform regulilor utilizate, aici am pus denumirea manuscrisului (titlul a fost stabilit în funcţie de conţinut). În continuare au fost redate titlurile (uneori chiar şi subtitlurile) din textul slavon, precedate de traducerile în limba română (aproximative). La redarea textelor slavone au fost folosite semnele convenţionale prezentate anterior, fiind introdusă punctuaţia actuală şi majuscule la începutul frazelor şi la numele proprii. La sfârşitul descrierii sunt prezentate ex-librisurile. Textul însemnărilor marginale este redat în următoarea ordine: numărul filei (sau a filelor), poziţia (în partea de sus, mediană sau în partea de jos a filei), caracterul (chirilic sau latin), limba scrierii şi textul însemnărilor. Nu sunt trecute încercările de condei şi însemnările cu caracter liturgic sau cele total lipsite de importanţă.

Partea finală a fişelor de prezentare cuprinde descrierea bibliografică a fiecărui manuscris. În cadrul acestei secţiuni sunt trecute cernelurile folosite (neagră, chinovar), ornamentele, frontispiciile (decoraţia manuscriselor), filigranele, dacă au fost scrise de unul sau de mai mulţi copişti, numărul rândurilor pe pagină, formatul literei (semiuncială, cursivă), legătura, limba şi provenienţa manuscrisului. Întrucât cele două manuscrise slavone au fost semnalate şi în alte lucrări, la finalul acestei ultime părţi au fost precizate referinţele bibliografice pentru fiecare manuscris în parte.

1

Sec. XVII. Hârtie. 268 f. (cu numerotaţie veche în chirilică pe caiete cu câte 8 file; cu excepţia câtorva ce prezintă 6, respectiv 3 file; 38 de caiete). Format: in folio, 27,5 x 18,5 cm. Lipseşte sfârşitul.

EVANGHELIAR

Conţinut:

F. 1r. Ев(г)лйе _________________а прако(с) еже есть вседневное; въс<в>тоую й велйкоую нe(д)eлю пасхы. На лйтяргiй, Eв(г)лйе о(т) Iоанна (Evanghelie la praznice şi la toate zilele de peste an. În Sfânta şi Marea Săptămână a Paştilor. La liturghie Evanghelia de la Ioan).

 F. 1r-42r. – Textele scripturistice сe se citesc în perioada Penticostarului[7]7, adică în zilele săptămânii, ale duminicilor şi sărbătorilor mobile aflate în legătură directă cu Sfintele Paşti.

F. 42r-167r. Н(д)eля в̃ по п(т)ядесяти. B(г) M(д) (Săptămâna a doua a Cincizecimii. Evanghelia de la Matei). Urmează pericopele evanghelice din perioada Octoihului, de la a doua săptămână după Rusalii, până la Duminica Vameşului şi a Fariseului.

F. 167r-242r. Н(д)л зï. Н(д)л о мытар и фарисе(и). В(г) Лу(к). (Săptămâna a 17-a. Săptămâna Vameşului şi a Fariseului). Urmează textele din Evanghelii ce se citesc în perioada Triodului, cuprinsă de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până la Duminica Sfintelor Paşti.

F. 242r-v. Evangheliile de la Utrenie şi Sfânta Liturghie din ziua Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos (la Utrenie: Evanghelia de la Matei capitolul 1, versetele 18-25 iar la Liturghie: Evanghelia de la Matei capitolul 2, versetele 1–12). Fragmentul este scris în limba română, cu caractere chirilice. Pe baza cernelii folosite şi a tipului de grafie, credem că aceste două pagini au fost scrise de popa Dan (aceeaşi cerneală a fost utilizată şi la însemnările păstrate pe filele 59v-67r).

F. 243r–268v. Съборнй(к) вi м(с)це(м). Сказоуя гля коемоуж(д)о е(г)лйе йэб<р>аны(м) с(в)ты(х) праз(д)нйко(м) <г>оспо(д)скы(м). М(с)ць се(м)теврйй има(т) днъ л дн̃ъ има(с)ть часо(в) вi а вно(ч). вi иа чато(к) новому лятоу (Sbornic pe 12 luni. Cu spunere pentru fiecare evanghelie aleasă la sfintele sărbători împărăteşti. Luna septembrie are 30 de zile, ziua are 12 ceasuri şi noaptea 12. Începutul anului nou).

 Evangheliar slavon

Evangheliar slavon (sec. al XVII-lea), filă cu frontispiciu

 

Însemnări:

F. 59v-67r, în partea de jos a filelor, caractere chirilice, limba română: „Vleat 1707. Scris-am eu popa Dan din Coriian pe acest tretii evanghelu al mieu iară cine o va fura de undeva să fi e procleat şi blăstămat de Tatăl şi de Fiul şi de Duhul Sfântu şi de 318 de oteţi sfi nţi ami(n). Cartea iaste a lui popa Dan Coriian şi preotul din Cori […]”.

F. 236v–245r, în partea mediană a paginilor, caractere chirilice, limba română: „Această carte iaste alui popa Dan dila Coruiani anu(me) treti <e>vangher”.

Coperta 2, caractere chirilice, limba română: „Această carte anume evanghelii au legatu diacul Vasilie şu pop […] pomeneşte Doamne întru înpărăţie ceriului. Ani de la H<risto>S 1692. Această carte iaste tretrii <e>vanghiel a lui popa Ion din Coruiani ţinere lui popa Danu voitoriu bunu tuturor fraţilor”.

Titlurile evangheliilor, le capitolelor şi iniţialele de început ale evangheliilor sunt scrise cu chinovar. Scris de o singură mână. Text pe o singură coloană cu 20 rânduri pe pagină, scriere semiuncială, cerneală de culoare neagră-maronie. Copist necunoscut. Locul scrierii este necunoscut, probabil Ţara Românească. Localizarea scrierii se poate realiza pe baza a două indicii: 1. a hârtiei de provenienţă italiană cu marca de apă vas cu toartă[8], hârtie folosită îndeosebi în Ţara Românească; 2. frontispiciul de la f.1r. prezintă elemente de factură orientală. Limba scrierii este slavona bisericească.

Ornamentaţia constă dintr-un frontispiciu policrom la f. 1 (predomină roşu, cărămiziu şi albastru), cu elemente decorative geometrice şi florale şi câteva inţiale ornate. Frontispiciul plasat anterior textului Evangheliei din Duminica Învierii[9] are forma arhitecturală a unui portal cu postament ornate cu elemente florale (semipalmete) de factură orientală. Textul primei file începe cu o iniţială policromă ornată („В”, chirilic), la bază cu un motiv floral (floare de lalea) pe o întindere de cinci rânduri. La celelalte evanghelii, iniţialele sunt simple, ca formă de execuţie, scrise cu chinovar, pe o întindere de 3-4 rânduri. Filigranul este de forma unui vas cu toartă şi talpă subţire (vizibil la f. 61, 64, 100 şi următoarele), presupunem, de provenienţă italiană.

Iniţială policromă

Iniţială policromă ornată („B”) din Evangheliar

Legătura manuscrisului este realizată în anul 1692 de către diacul Vasilie (potrivit însemnării în chirilică păstrate pe coperta a doua, din tăblii de lemn îmbrăcate în piele, cu două fixatoare metalice. Cotorul pe trei nervuri profilate. Din colecţia dr. Aurel Socolan, provine din satul Coroieni.

Referinţe bibliografice:

A. Socolan, Circulaţia cărţii româneşti până la 1850 în judeţul Maramureş, Baia Mare, 2005, p. 44-45.

2

Triod, sec. XVI, 1699 (f. 391r); Penticostar, sec. XVI. Hârtie, 422 f. Format: in folio, 31 x 19 cm. Lipseşte începutul, câte o filă între f. 77-78, f. 90-91, f. 203-204 şi sfârşitul.

TRIOD – PENTICOSTAR

Conţinut:

F. 1r Începutul Triodului[10] lipseşte. Incipit: [во](з)ложй дрьзо(ст)<ь> вьоряжаящй(х) бе(з)бо(ж)ное всеч(с)таа на раби твоа (pune dârzenie împotriva celor care se înarmează cu nedumnezeire, Preacurată, asupra robilor tăi.) Urmează partea finală a cântărilor Utreniei din Duminica Vameşului şi a Fariseului (prima duminică din perioada Triodului), mai exact, de la Cântarea a 4-a, Irmos (Hristos este puterea mea…).

F. 2v. Не(д) Бля(д)наго Сн̃а на гй възва(х) (Săptămâna Fiului Rătăcitor, la Doamne strigat-am). Pe f. 3v. textul este scris până la jumătatea paginii, prezentând discontinuitate. Continuarea se face de la f. 4r. cu Cântarea a 4-a, Irmos (Naşterea Ta cea din Fecioară…). Urmează cântările din ultimele două săptămâni premergătoare Postului Mare: cea a Înfricoşătoarei Judecăţi şi a Izgonirii lui Adam din Rai.

F. 73r. Вътуюжде не(д)лю а̃ поста. Вечерь нестi(х)лш(г)о (Săptămâna întâi din Postul Mare. Seara, la Vecernie). Urmează rânduielile din toate zilele Postului Mare, cu cântările şi rugăciunile pentru toate cele şapte laude bisericeşti (Miezonoptica, Utrenia şi Ceasul întâi, Ceasul al treilea, Ceasul a şaselea, Ceasul al nouălea, Vecernia şi Pavecerniţa).

F. 204r. Въ пя<т>(к) s̃ не(д) по(с)<т> праве(д)наго Лазара (Vinerea în a şasea săptămână a Postului, dreptul Lazăr). Urmează rânduielile din Sâmbăta Floriilor, denumită şi Sâmbăta lui Lazăr[11] (cele de la Miezonoptică, Utrenie, Liturghie, Vecernia Mică, Vecernia Mare şi Liturghie), iar de la f. 221r. rânduielile ce se oficiază în Săptămâna Mare (text nefinalizat, întrerupt la f. 254v.).

F. 240r. Въ стяю великя<ю>не(д) пасхи въныде ере(и) (În Sfânta şi marea săptămână a Paştilor, intră preotul). După titlul în slavonă, copistul a scris cu chinovar însemnarea tipiconală în limba română: „şi cădeşte to(a)tă besearic(a) şi mea(r)ţe la dvera cădin(d) şi ziç(e)”. F. 255r, subtitlu: Въ вто(к) ве(че)рь ст(х)ры гла(с) а̃ по(д) прехва(л)iи (Marţi seara, stihirile glasului întâi, podobia Preamăriţilor Mucenici).

Urmează textul Penticostarului[12]. Începutul lipseşte, din punct de vedere liturgic se păstrează de la Săptămâna a doua după Paşti (a Tomii), până la Odovania Sfintelor Paşti (rânduiala zilei de miercuri din săptămâna a şasea după Paşti). În manuscris, textul Penticostarul se găseşte de la f. 255 până la f. 381.

F. 256r, subtitlu: Въ срея(д) в н не(д)ля н<а> оу(т)рии на а ст(х)ло(г) ня(д) гла(с) а̃ (Miercurea, în a opta săptămână la utrenie, la prima stihoavnă? a săptămânii glasul I)

 F. 268r. Не(д) г̃ мироносицамь (Săptămâna a treia, a Mironosiţelor)

 F. 301r. Не(д)ля д раслабленнаго (Săptămâna a patra, a Slăbănogului)

 F. 316v. Въ сря(д) преполовленiа пя(т)деся(т)ници (Miercurea, la înjumătăţirea Cincizecimii)

F. 337r. Не(д) е о c(а)м(а)рянины на м(а)ля в(е)ч<е>рни (Săptămâna a cincea, a Samaritencii, la mica vecernie)

F. 362v. Не(д) s о pож(д)енням(ь) сляпя. Въ ся(б) ве(ч) (Săptămâna a şaptea, a Orbului din naştere. Sâmbătă seara). Urmează rânduielile ce se oficiază sâmbătă seara la Vecernie şi duminică dimineaţa la Utrenie şi Liturghie, inclusiv cele din zilele de luni şi marţi. Pe versoul filei 381, se păstrează doar începutul rânduielii din ziua de miercuri a săptămânii a 6-a după Paşti (denumită şi Odovania praznicului Sfintelor Paşti), după care textul este întrerupt.

F. 382 Urmează continuarea Triodului (a textului liturgic întrerupt la f. 254v.): На възне(с)<е>нiе г(д)не въ сря(д) ве(ч) на ги въ(з)ва(х) (…la înălţarea domnului, miercuri seara, la doamne strigat-am). În partea finală a manuscrisului, filele sunt rupte şi franjurate (f. 411-422). Lipseşte sfârşitul Triodului[13].

 Triod- Penticostar slavon

Triod- Penticostar slavon (sec. al XVI-lea), pagină ornată


Însemnări:

F. 54, în partea de jos a filei, caractere latine, limba maghiară: „Johan Friderics Rolland. Capitan Taridnand”

F. 382-393, în partea de jos a filelor, caractere chirilice, limba română: „Această carte anume Triod, a înooit Farcaş şi cu fraţii lui, anume Iană şi Lupşe, Vasalie şi cu soţu său Axenie şi maica lor Irinca şi a tătu seaminţie lor să le fie pomană până a şepte seaminţie şi a toot roodul loor, să le fie pomană, dându-o la sf(ân)ta besearecă în Fereşti, hramu lui S(făn)tu Nicoolae; într-o mie 699 de an s-a înnoitu; iar cine o ar fura dela sf(ân)ta beasearică, să le fie procleat şi anatema de 318 (de) oteţi, amin”[14]

Titlurile, iniţialele şi însemnările tipiconale sunt scrise cu chinovar. Scris de două mâini (prima mână – f. 4-63, f. 107-108, f. 115-124, f. 131-203, f. 255-381; a doua mână – f. 1-3, f. 64-106, f. 109-114, f. 125-130, f. 204-254, 382-422). Textul pe o singură coloană cu 28 (copist 1), respectiv 33 de rânduri pe pagină (copist 2), scriere semiuncială, cerneală de culoare neagră-maronie. Ornamentica este formată din iniţiale simple şi două frontispicii (f. 204, 240) realizate sub forma unor împletituri cu romburi perpendiculare (în culorile roşu şi negru). Copişti necunoscuţi. Limba scrierii este slavona bisericească. Legătură veche, în piele şi lemn, cu ornamente geometrice, cotorul pe trei nervuri profilate. Din colecţia dr. Aurel Socolan, provine din satul Fereşti

Referinţe bibliografice:

I. Bârlea, Însemnări din bisericile Maramureşului, Bucureşti, 1909, p. 105;

A. Socolan, Circulaţia cărţii româneşti până la 1850 în judeţul Maramureş, Baia Mare, 2005, p. 44.

Observaţii:

Datorită particularităţilor pe care le prezintă acest exemplar manuscris facem următoarele precizări:

Copiştii. Manuscrisul a fost scris în două etape, de către doi copişti. Presupunem că cel de-al doilea copist a completat părţile şi fragmentele lipsă (sau deteriorate) ale manuscrisului. De la primul copist se păstrează fragmente din Triod (f. 4-63, f. 107-108, f. 115-124, f. 131-203) şi din Penticostar (f. 255-381). Nu prezintă ornamente şi elemente decorative. Hârtia întrebuinţată are culoarea cremgălbuie, este groasă şi aspră la pipăit (o parte din file au fost restaurate). Filigranele hârtiei sugerează faptul că această parte a fost copiată în secolul al XVI-lea.

Cel de-al doilea copist a completat părţile lipsă ale Triodului (f. 1-3, f. 64-106, f. 109-114, f. 125-130, f. 204-254, 382-422). Textul a fost scris la sfârşitul secolului al XVII-lea, presupunem în jurul anului 1699 atunci când s-a „înnoit” şi legătura manuscrisului. În ceea ce priveşte grafia, scrisul este îngrijit şi ordonat, autorul având o atenţie îndreptată şi pentru împodobirea cărţii cu frontispicii (f. 204r, f. 240r) şi iniţiale ornate. Frontispiciile au forma unor împletituri stilizate, realizate în culorile negru şi roşu. Pentru scriere s-a folosit o hârtie mai subţire, deschisă la culoare, plăcută la vedere şi la pipăit (cu mai multe tipuri de filigran).

Pe baza hârtiei, filigranelor, tipului de scriere (la primul copist, cu mici elemente de scriere cursivă), a ornamentelor (prezente doar la ultimul copist), dar şi a textului recomandării tipiconale scris în limba română (la f. 240r.), presupunem că manuscrisul a fost copiat în Moldova (în prima jumătate a secolului al XVI-lea), ulterior completat, „înnoit”, în Maramureş, la sfârşitul veacului al XVII-lea, de către cel de-al doilea copist.

Fliligranele identificate

Filigranele identificate pe suportul de hârtie a Triod- Penticostarului slavon (sec. XVI)

Prezentarea filigranelor

Filigranele identificate pe suportul de hârtie a Triod- Penticostarului slavon (sec. XVI)

La finalul acestei prezentări voi reda filigranele identificate pe suportul de hârtie a Triod- Penticostarului. La scriere s-a utilizat hârtie provenită de la fabrici de hârtie din Polonia, Germania şi Italia. Pentru identificarea şi datarea (pe secole) au fost consultate următoarele lucrări: Alexandru Mareş, Filigranele hârtiei întrebuinţate în Ţările Române în secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1987; Anca Opaiţ, Repertoriul manuscriselor slavone din Biblioteca Academiei Române din Cluj Napoca, Cluj Napoca, 2009 şi Sofia Ştirban, Din istoria hârtiei şi filigranului: Tipografia românească a Bălgradului, Alba Iulia, 1999.

Fig. 1 Blazon cu topor, surmontat cu o figură de acvilă cu capul conturnat spre dextra (f. 6, 7, 8, 12, 13, 19, 23, 25 şi următoarele până la f. 63, 108). Acest tip de filigran aparţine morilor de hârtie poloneze din Krzeszowice şi Tenczynek, localităţi din apropierea Cracoviei, secolul al XVI-lea (Al. Mareş, XXXII, 331).

Fig. 2 Topor în scut (f. 142, 162 şi următoarele până la f. 203). În general filigranele cu topor în blazon sunt de origine poloneză (Ch. M. Briquet adaugă presupunerea că ar fi de origine lorenă). Conform Al. Mareş, hârtia cu acest tip de filigran este de provenienţă poloneză. Apare pe manuscrisele şi documentele de început de secol XVI semnalate în Moldova (Al. Mareş) şi pe cele din a doua jumătate a secolul al XVI-lea din Transilvania (A. Opaiţ).

Fig. 3 Blazon cu potcoavă şi două cruci bizantine opuse (f. 115, 116, 117, 118, 119). Acest tip de filigran este asemănător celui publicat de Al Mareş (fi g. 1457). De provenienţă poloneză, de la moara de hârtie din Grenbenice (Al. Mareş, XXXI).

Fig. 4 Colac cu iniţialele Б („B” glagolitic), N, B, E, N şi S; în centru litera B (f. 203, pe banda din stânga a filei restaurate). Iniţialele sunt preluate din alfabetul chirilic sau din cel latin (înclin spre ultima ipoteză). Pentru decriptare pot fi luate în calcul mai multe variante: moara de hârtie a avut unul sau mai mulţi proprietari (iniţialele indică numele proprietarilor), în centru iniţiala denumirii localităţii în care se găsea moara de hârtie iar de jur-împrejur iniţialele numelor proprietarilor etc. Nu cunoaştem provenienţa.

Fig. 5 Mistreţ cu greabăn (f. 255, 258, 263 şi următoarele până la f. 381). Hârtia cu filigranul mistreţ aparţine morii de hârtie din Scweidnitz (Silezia). Acest tip de filigran de producţie poloneză a cunoscut o largă răspândire în Moldova şi în Transilvania în secolul al XVI-lea. În deceniile 3 şi 4 ale secolului al XVI-lea, unele stocuri mici de hârtie sileziană au pătruns şi Transilvania (întâlnit şi pe un document descoperit la Sighetu Marmaţiei, datat în 1531; Al. Mareş, XXXVI). În cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea hârtia sileziană cu filigranul mistreţ nu a circulat în Transilvania, fiind întâlnită numai în Moldova.

Fig. 6 Scut tăiat surmontat de o coroană princiară (f. 1). Nu se cunoaşe provenienţa

Fig. 7 Litera M având deasupra cifra 4 dublată, însoţită de o cruce mică (f. 2, 3). Filigranul este asemănător celor patru variante prezentate la S. Ştirban (p. 75, p. 117) identificate la hârtia folosită la tipărirea Sicriului de Aur, Sebeş, 1683.

Fig. 8 Crin stilizat, în două variante (f. 64, 66, 67, 101, 103, 109, 110, 114, 125, 127, 129). Conform lui Ch. M. Briquet, variantele de flori de crin înscrise în cerc sunt de provenienţă italiană sau veneţiană. Filigranul poate aparţine şi morii de hârtie poloneze din Balice, secolul al XVI-lea (Al. Mareş, XXXIII, 335). Ipotetic, crinul, ca simbol oficial al regilor Franţei, poate indica o moară franceză de hârtie (S. Ştirban). Nu cunoaştem provenienţa exactă.

Fig. 9 Coroană surmontată în cerc cu cruce deasupra (f. 78, 80, 83, 84). S-ar putea să fie şi o floare de crin surmontată în coroană, înscrisă în cerc. Acest tip de hârtie este de provenienţă italiană sau veneţiană.

Fig. 10 Cornul abundenţei, în două variante (f. 65, 68, 102, 105, 106, 112, 113, 126, 130). Filigranul ar putea aparţine unei mori italiene de hârtie care a activat în secolul al XVII-lea. Există ipoteza provenienţei şi de la o moară poloneză (S. Ştirban, p. 76).

Fig. 11 Scut peste care este aşezată o mitră papală (f. 98). Filigran asemănător celor nouă variante asemănătoare prezentate de S. Ştirban (fig. 65–73, p. 81, p. 114-116). Provine de la o moară de hârtie italiană care a activat în secolul al XVII-lea.

Fig. 12 Iniţiala W surmontată de un scut cu reprezentarea în partea superioară a astrului, sub forma unui cerc, în mijloc cu figură umană sau cu cruce răsturnată? (f. 205, 206, 208 şi următoarele până la f. 254). Apare pe o parte din hârtia folosită la tipărirea Chiriacodromionului, Bălgrad, 1699 (S. Ştirban, p. 83). Referindu-ne doar la iniţiala „W”, Ch. M. Briquet arată că ar fi de provenienţă germană. Al. Mareş atribuie un filigran asemănător unei mori germane de hârtie (XXX).

Bibliografie selectivă

Bârlea, Ioan, Însemnări din bisericile Maramureşului, Bucureşti, 1909.

Coravu, Damachin, Mănăstirea din Peri şi importanţa sa istorică, în Mitropolia Olteniei, Craiova, 1982.

Iorga, Nicolae, Istoria bisericii româneşti, ed. a II-a, vol. I, Bucureşti, 1929.

Linţa, Elena, Catalogul manuscriselor slavo-române din Cluj Napoca, Bucureşti, 1980. Linţa, Elena, Catalogul manuscriselor slavo-române din Iaşi, Bucureşti, 1980.

Linţa, Elena, Catalogul manuscriselor slavo-române din Bucureşti, Bucureşti, 1981. (În colaborare cu Lucia Djano-Diconiţă şi dr. Olga Stoicovici.)

Mareş, Alexandru, Filigranele hârtiei întrebuinţate în Ţările Române în secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1987.

Mitric, Olimpia, Din istoria cărţii româneşti, Suceava, 2002.

Opaiţ, Anca, Repertoriul manuscriselor slavone din Biblioteca Academiei Române din Cluj Napoca, Cluj Napoca, 2009.

Panaitescu, Petre P., Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei RPR, vol. I, Bucureşti, 1959.

Panaitescu, Petre P., Catalogul manuscriselor slavo-române şi slave din Biblioteca Academiei Române, vol. II (ediţie îngrijită de Dalila-Lucia Aramă şi revizuită de G. Mihăilă), Bucureşti, 2003.

Socolan, Aurel, Circulaţia cărţii româneşti până la 1850 în Maramureş, Baia Mare, 2005. Ştirban, Sofia, Din istoria hârtiei şi filigranului: Tipografia românească a Bălgradului, Alba Iulia, 1999.


[1] N. Iorga, Istoria bisericii româneşti, ed. a II-a, vol. I, Bucureşti, 1929, p. 227.

[2] D. Coravu, Mănăstirea din Peri şi importanţa sa istorică, în Mitropolia Olteniei, Articole şi studii, Craiova, 1982, p. 509.

[3] O. Mitric, Din istoria cărţii româneşti, Suceava, 2002, p. 11.

[4] A. Socolan, Circulaţia cărţii româneşti până la 1850 în Maramureş; Baia Mare, 2005, p. 53.Dintre aceste manuscrise, 15 exemplare sunt semnalate în lucrarea Însemnări din bisericile Maramureşului, culese de Ioan Bârlea (Bucureşti, 1909).

[5] Ibidem, p. 44.

[6] La baza structurii de prezentare a manuscriselor se află cataloagele regretatului profesor P. P. Panaitescu (Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei RPR, vol. I, Bucureşti, 1959; Catalogul manuscriselor slavo-române şi slave din Biblioteca Academiei Române, vol. II – ediţie îngrijită de Dalila-Lucia Aramă şi revizuită de G. Mihăilă), Bucureşti, 2003. Au mai fost consultate cataloagele de specialitate publicate de dr. Elena Linţa (Catalogul manuscriselor slavo-române din Cluj Napoca, Bucureşti, 1980; Catalogul manuscriselor slavo-române din Iaşi, Bucureşti, 1980; Catalogul manuscriselor slavo-române din Bucureşti, Bucureşti, 1981 – ultimul în colaborare cu Lucia Djano-Diconiţă şi dr. Olga Stoicovici).

[7] Anul bisericesc cuprinde trei mari perioade liturgice. Acestea sunt perioada Penticostarului, a Octoihului şi cea a Triodului. Perioada Penticostarului sau a Cincizecimii este considerată perioada pascală a anului bisericesc. Aceasta durează opt săptămâni, fiind cuprinsă între slujba Învierii Domnului (Utrenia) din noaptea Sfintelor Paşti şi Duminica Tuturor Sfinţilor (întâia după Rusalii).

[8] Al. Mareş în lucrarea Filigranele hârtiei întrebuinţate în Ţările Române în secolul al XVI-lea, Bucureşti, 1987, XXXII, arată că filigranele ce au forma unui vas cu toartă ar fi de provenienţă franceză sau italiană (apud Ch. M. Brique, Les filigranes, nr. 12845-12848). Filigranul din Evangheliar este asemănător cu filigranul cu nr. 1574, filigran de provenienţă italiană (Al. Mareş, p. 331).

[9] Plasarea frontispiciului în manuscris, anterior Evangheliei din Duminca Învierii, sugerează importanţa acestui eveniment în istoria omenirii şi implicit în conştiinţa autorului manuscrisului.

[10] Triodul este atât o carte de cult, cât şi o perioadă liturgică a anului bisericesc. Perioada Triodului începe cu Duminica Vameşului şi a Fariseului şi se încheie cu Sâmbăta Mare, cuprinzând zece săptămâni, dintre care primele trei sunt pregătitoare Postului Sfintelor Paşti, iar următoarele şapte sunt ale Postului însuşi. Duminicile Triodului sunt: Duminica Vameşului şi a Fariseului, Duminica (întoarcerii) Fiului Risipitor, Duminica lăsatului sec de carne sau a Înfricoşătoarei Judecăţi, Duminica lăsatului sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai, Duminica întâi a Postului Mare (a Ortodoxiei), Duminica a doua (a Sfântului Grigorie Palama), Duminica a treia (a Sfintei Cruci), Duminica a patra (a Sfântului Ioan Scărarul), Duminica a cincea (a Cuvioasei Maria Egipteanca) şi Duminica a şasea din Post (Duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim). 11 Cu Sâmbăta lui Lazăr se încheie Postul Patruzecimii, care este prima parte a Postului Mare, şi începe o altă etapă, Postul Sfintelor Patimilor (poartă denumirea şi de Săptămâna Mare).

[11] Cu Sâmbăta lui Lazăr se încheie Postul Patruzecimii, care este prima parte a Postului Mare, şi începe o altă etapă, Postul Sfintelor Patimilor (poartă denumirea şi de Săptămâna Mare).

[12] Asemeni Triodului, Penticostarul este atât o carte de cult, cât şi o perioadă liturgică a anului bisericesc. Perioada Penticostarului începe cu slujba Învierii Domnului (Utrenia) din noaptea Sfintelor Paşti şi se termină la Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Cincizecime), durând în total opt săptămâni.

[13] După compactare, rânduielile Triodului nu se mai păstrează în ordinea firească. Prin operaţiunea de completare şi compactare, manuscrisul iniţial a avut de suferit, rânduieli din Penticostar fiind intercalate în corpusul Triodului.

[14] Transliterarea însemnării este publicată şi în I. Bîrlea, op. cit., p. 105, dar fără fragmentul de la f. 386 (…Irinca şi a tătu seaminţie lor…)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: