Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 283 (1-15 august)

foto_Monica Jucan_crop

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Nostalgici şi nostalgii. Nostalgia este starea de tristeţe, de părere de rău după o persoană iubită, după o anumită stare de lucruri, după anumite locuri de care te leagă trecutul. Am putea spune, chiar, că este dorul de ceva frumos, bun, plăcut şi înălţător de altădată. Nostalgicii sunt cei care trăiesc o stare de nostalgie. După 1989, cuvintele acestea au căpătat un sens peiorativ, rău, urât, denigrator, vrând să desemneze pe cei care nutreau păreri de rău după perioada comunistă apusă, după „epoca Ceauşescu”, după traiul şi posibilităţile pe care le avuseseră pe vremea aceea. În general, „nostalgicii” de genul acesta erau, în mentalitatea populară, cei care avuseseră funcţii, privilegii, cei care trăiseră bine pe vremea aceea. Şi, totuşi, cuvintele acestea sunt pe nedrept puse la zid. Dacă analizăm mai atent situaţia, vom vedea că sunt nostalgici nu numai cei care au făcut parte din protipendada regimului politic trecut, nu numai cei care au avut privilegii. Sunt nostalgici şi au nostalgii şi alte categorii de oameni. S-o luăm la rând!

Eşti nostalgic şi-ţi doreşti vremurile când ţara era ţară şi legile erau legi, când drapelul ţării era respectat de toată suflarea, nu era ars în pieţe publice de tot felul de ţâşti-bâşti. Eşti nostalgic când vezi tot felul de aventurieri vorbind în public şi la posturi de televiziune de poftele lor de a ne vedea ţara ciopârţită şi împărţită. Eşti nostalgic şi-ţi doreşti domni cu demnitate şi capabili să conducă nava ţării printre stânci şi prin furtuni. Îţi doreşti domni pentru care cuvântul să fie „da” pentru ce e „da” şi „nu” pentru ce e „nu”. Eşti nostalgic când te gândeşti la vremile de mărire ale neamului călăuzit de Basarab, de Mircea, de Ştefan, de Mihai, de Brâncoveanu, când românii mergeau bucuroşi la luptă să-şi apere ţara, moşia, familia, biserica şi ţintirimul, când oricare era bucuros să moară pentru ţară şi pentru domn, când oricare era mândru că este român. Eşti nostalgic când vezi tot felul de ciocoflenderi că ard în pieţe publice manechine reprezentând sfinţi ai neamului românesc, precum Avram Iancu, şi nimeni nu ia poziţie! Eşti nostalgic când vezi că pământul ţării se vinde străinilor bucată cu bucată, când vezi că se dau pe nimic bogăţiile solului şi subsolului cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat ţara. Eşti nostalgic şi-ţi doreşti vremurile când bunul-simţ guverna relaţiile dintre oameni, când vezi că depravarea a ajuns pe post de model de viaţă şi comportare pentru copii. Eşti nostalgic şi te doare inima când vezi că pe toate canalele de informare imoralitatea intoxică sufletul copiilor, în special, şi ale adulţilor, în general. Eşti nostalgic când vezi tot felul de escroci şi potlogari pe post de mari bogătaşi iviţi peste noapte, care râd în nas unui popor care se luptă să supravieţuiască. Eşti nostalgic când vezi cu câtă uşurinţă se încalcă acorduri şi contracte, ştiind că a fost o vreme când doar cuvântul şi baterea palmei constituiau legământ de neclătinat între oameni. Eşti nostalgic când vezi că bulendrele bogaţilor sunt vândute la tomberon amărâţilor noştri şi ştii cum se confecţionau altădată costumele naţionale, opregele, fustâcele, cămăşile şi celelalte. Ştii cât de frumoase erau şi că ne reprezentau ca români şi oameni vrednici şi iscusiţi. Eşti nostalgic când vezi tot felul de formaţii şi de tineri „cântând” o muzică drăcească, potrivită mai degrabă pentru adâncurile iadului. Ştii ce au însemnat doinele şi cântecele noastre populare, adevărate, româneşti, pe care le-au cântat strămoşii, moşii, părinţii noştri şi chiar şi noi de-a lungul vieţii. Ele erau adevărate medicamente şi balsamuri pentru suflete, mângâiere şi încurajare la vreme de restrişte, bucurie la ceas de sărbătoare. Eşti nostalgic când vezi satele că îmbătrânesc şi se pustiesc, cum populaţia scade drastic, de la un an la altul. Eşti nostalgic când îţi aminteşti de furnicarul de copii de altădată, care se jucau pe uliţele satelor fericiţi. Eşti nostalgic când îţi aminteşti de turmele ce treceau prin sat spre locurile de păşunat, de oamenii vrednici, care plecau cu noaptea în cap la munca câmpului şi se întorceau în amurg, trudiţi, dar fericiţi. Eşti nostalgic când îţi aminteşti de oamenii trunchioşi, puternici, sănătoşi, capabili să spargă piatra în pumni; de fetele şi femeile pline de viaţă şi putere, pe care „le frângeai în genunchi”. Azi te uiţi cu milă la bieţii oameni otrăviţi de tot felul de „e”-uri, cum au devenit aproape scheletici, anemici, trişti, fără poftă de viaţă, cu boli ascunse sau vizibile, cu handicapuri şi malformaţii, care-şi blestemă părinţii că i-au adus pe lume. Eşti nostalgic când îţi doreşti să cumperi din pieţe şi din magazine fructe şi legume adevărate, cu gust şi miros specific, fără otrăvuri de toate felurile impregnate în ele, pentru care mai plăteşti şi bani. Şi încă mulţi. Îţi doreşti să mai mănânci fructele şi legumele pe care le luai din propria ta livadă şi grădină, rezultate din seminţe autohtone, locale, adaptate condiţiilor noastre de sute de ani. Eşti nostalgic când fructele au doar formele şi culorile specifice, dar nu mai au gustul şi mirosul de altădată. Eşti nostalgic când mănânci carne cumpărată de pasăre şi ai impresia că mănânci cenuşă, iar gândul te duce la carnea adevărată de la păsările de curte, hrănite cu mâncare naturală. Eşti nostalgic după vremurile când frica de Dumnezeu şi de lege, când respectul de semen îţi asigura liniştea şi siguranţa ta ca persoană, proprietatea şi viaţa. Eşti nostalgic după vremurile când competiţia şi competenţa asigurau reuşita în viaţă şi progresul societăţii, când mita, nepotismul, favoritismul, pilele şi relaţiile existau doar în poveşti… Eşti nostalgic după vremurile copilăriei, ale tinereţii! Ehei! Eşti nostalgic de multe, dar mai ales de faptul că trece viaţa parcă prea repede! Păi, nu?

*

Brâncovenii. La 15 august se împlinesc 300 de ani de când Domnul Constantin Brâncoveanu al Ţării Româneşti, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu ginerele au fost decapitaţi la Constantinopol. Spre aducere-aminte, se cuvine să zăbovim câteva momente asupra personalităţii marelui voievod. Provenea din neamul domnesc al Basarabilor. Era bogat, învăţat şi foarte diplomat. Domnia a luat-o în urma solicitării boierilor ţării, care-l socoteau cel mai capabil dintre ei de-a scoate ţara din nevoi şi de a asigura pacea şi liniştea. În vremea aceea, Ţara Românească şi Moldova erau două fâşii abia vizibile în umbra a trei coloşi ai vremii: la sud – Imperiul Otoman, la răsărit – imperiul ţarist (rusesc), la nord – imperiul austriac, care avea în stăpânire şi Transilvania. Toate aceste trei imperii voiau să acapareze Principatele Române. Între acestea erau războaie permanente. I-a trebuit domnului român multă diplomaţie ca să poată să strecoare ţara printre pericolele care o ameninţau. Înţelepciunea lui se poate vedea şi din faptul că în cei 25 de ani de domnie (1688-1714) în Ţara Românească nu a fost război, chiar dacă armata a fost implicată în mai multe rânduri în războaie mari din Europa. În vremea lui Brâncoveanu, cultura a cunoscut o dezvoltare fără precedent. L-a adus pe Antim Ivireanu din Georgia şi l-a pus mitropolit al Ţării Româneşti. Cu ajutorul acestui cărturar, a înfiinţat mai multe tipografii şi a tipărit nenumărate cărţi în limba română, dar şi în limbile greacă, slavonă, arabă, georgiană. A dotat bisericile şi mânăstirile din Ţara Românească cu cărţi scrise în cea mai curată limbă românească, a trimis în taină cărţi românilor din Transilvania aflaţi sub stăpânire austriacă. A trimis cărţi creştinilor din Peninsula Balcanică, Asia Mică şi Orientul Apropiat aflaţi sub stăpânire turcească, a trimis cărţi şi creştinilor din Georgia. A construit multe mânăstiri, biserici şi palate în Ţara Românească. A construit Mânăstirea Sâmbăta de Sus de lângă Braşov, ca un afront la distrugerea mânăstirilor şi bisericilor pe care o făcea generalul austriac Buccow. A înfiinţat stilul de construcţie „brâncovenesc”, caracterizat în special prin pridvorul din faţa bisericii. A înfiinţat şcoli, a ridicat Academia „Sfântul Sava” la nivelul cel mai înalt pe care l-a cunoscut această şcoală superioară românească. A întreţinut legături diplomatice cu numeroase state europene, inclusiv cu cele trei imperii vecine de care am vorbit mai sus. Despre Constantin Brâncoveanu se dusese pretutindeni vestea că este „prinţul aurului”, că este „putred de bogat”. Lucrul acesta i-a ispitit pe turci. Nu le-a fost de ajuns că le dădea Brâncoveanu haraciul legiuit, la care se adăugau nenumăratele daruri şi peşcheşuri, voiau totul. Un nepot al lui Brâncoveanu, doritor de a ajunge domn, l-a trădat. Câteva scrisori de taină trimise de Brâncoveanu la Viena au fost direcţionate de „nepoţel” către Constantinopol. A fost destul ca turcii să-l socotească trădător. L-au arestat în primăvara lui 1714 cu aproape toată familia. Până în august a fost torturat cu sălbăticie ca să spună unde are comorile. Înainte de a fi decapitat el şi fiii lui, li s-a promis că vor scăpa cu viaţă şi vor fi repuşi în funcţie dacă îşi abandonează credinţa şi trec la islamism. Nimic nu l-a înfricoşat: nici faptul că pierduse tronul şi i se confiscase averea, nici faptul că îi erau decapitaţi copiii şi ginerele, nici faptul că avea să fie decapitat el însuşi. Nu şi-a abandonat religia şi a rămas stâlp de neclintit al Ortodoxiei şi al conştiinţei româneşti. Dureros este faptul că la decapitarea Brâncovenilor au asistat toţi diplomaţii europeni acreditaţi la Constantinopol, care ar fi putut să-i ia apărarea, să-l apere pe cale diplomatică. N-au mişcat un deget! În unele ziare din Occident, apărea ştirea că „un prinţ valah a fost decapitat, fiindcă nu şi-a achitat haraciul!” Brâncovenii rămân un reper sfânt al neamului românesc şi al credinţei ortodoxe.

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca, mai cităm:

ANTIHRIST. El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tirăni sub ascultarea sa tot pământul. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărăţiilor pământului. Creştinii – cu numele – din pricina înmulţirii fărădelegilor care sting Duhul, aşa se vor slăbi la minte, încât, de frică, mulţi se vor lepăda de Hristos şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului, „căci credinţa nu este a tuturora”. Viaţa lor, slăbănogită de păcat, va da îndrăzneală Satanei, care va lucra în „acela” tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca să se mântuiască. De aceea, pentru că iubesc păcatul mai mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice, ca să dea crezământ minciunii şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea. // Iudeii de odinioară, împinşi înlăuntru de „acela”, au răstignit pe Domnul, înţepându-I călcâiul, şi nu I-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă, Domnul, pogorându-Se prin cruce la cei din închisoare, a spart veşnicele încuietori şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad. De atunci umblă potrivnicul ca un leu turbat, întărâtându-şi uneltele, ca măcar faptele şi învăţătura Mântuitorului să le întunece în necredinţă. Neputând nici aceasta, îşi aprinde ciracii şi pe „acela” al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni, din zilele Sfinţilor Apostoli, până în zilele celui mai desăvârşit Antihrist, din vremea de apoi, când va propovădui Ilie, ca doară-doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pe faţa pământului: prigonindu-i, spânzurându-i, ucigându-i, răstignindu-i şi în tot felul omorându-i. // Mai mult, cum zice un Părinte, acest Antihrist, – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora –, nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe pământ; şi nu râvneşte, nebunul, la o mândrie mai mare decât aceea de-a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-şi împlânte în sufletul omului, ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară. „Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă nebun cerând: 1. moarte lui Dumnezeu; 2. moarte învăţăturii Sale; 3. moarte creştinilor, ucenicilor Săi; 4. pustiire Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie. // Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea. Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una, cum au fost la început. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei, până nu vor veni şi la mintea aceea să asculte şi să împlinească, măcar la sfârşit, rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume. Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini; dar oricâţi vor rămâne, aceia trebuie să treacă peste ceea ce ar fi foarte bine să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una. Primejdia comună s-a arătat în lume, unirea creştinătăţii întârzie. Doamne, până când? // Deci, când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi Preoţi, încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul.

*

Rugăciune. Sărbătorim în această perioadă Adormirea Maicii Domnului. Din tezaurul de poezii ale lui Mihai Eminescu selectăm pe cea care poartă acest titlu şi este dedicată Împărătesei Cerului şi Pământului

Crăiasă, alegându-te,
Îngenunchem, rugându-te:
Înalţă-ne, ne mântuie,
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară!
O, maică, prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila Sfântului,
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascult-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

*

Tricolorul. Cred că era în primăvara anului 1968. Se apropia serbarea de sfârşit de an şcolar. Eram în clasa a VIII-a din Malovăţ. Într-o zi am fost chemat la cancelarie. Doamna prof. Vlăduţ Natalia şi Doamna prof. Vişan Florica erau foarte agitate. Mi-au spus, grăbite, că le-a venit un ordin de la inspectorat să includă în programele serbărilor şcolare imnul Tricolorul al lui Ciprian Porumbescu. Acest cântec fusese interzis după 1948, iar dânsele erau în mare dificultate, fiindcă nu aveau nici înregistrări sonore cu acest imn, nici text muzical pe note, ca să-l descifreze. Toţi profesorii din şcoală erau tineri şi nu-şi aminteau de acest cântec. Singura soluţie era Doamna învăţătoare Elena Sfetcu de la Bârda. Dânsa se pensionase din 1964, dar era în relaţii excelente cu cadrele şcolare în funcţie. Cele două profesoare mi-au dat ca sarcină, ba chiar m-au rugat insistent să merg la Doamna Sfetcu şi s-o rog să mă înveţe melodia şi să-mi dea textul acelui cântec. Zis şi făcut. Am mers la Doamna. Era împreună cu Părintele Ionică. Aflând despre ce e vorba, s-au privit semnificativ, parcă nu le venea a crede vestea, apoi Doamna a început să intoneze melodia. Uşor-uşor s-a înfiripat cântecul. Doamna îl cânta ca pe o doină, privea undeva, în depărtări, şi pe obraji îi curgeau lacrimi. A fost singura dată când am văzut-o lăcrimând. S-a străduit apoi să mă înveţe şi pe mine melodia şi nu m-a lăsat până nu i-am dovedit că am receptat-o corect. M-a îndemnat să mă duc şi la Doamna învăţătoare Paula Ghiţulescu, pensionară de la celălalt capăt al satului. Nu era dânsa sigură pe câteva cuvinte din textul cântecului. Am mers. Doamna Ghiţulescu a luat vioara şi a început să cânte ca un artist. Îşi amintise imediat cântecul. Probabil îl cântase de curând. De multe ori treceam seara pe la poarta dumneaei şi auzeam în curte un adevărat concert. Cânta Doamna cu soţul, Domnul învăţător Nicu Ghiţulescu, la vioară şi cu vocea, li se alăturau de cele mai multe ori cei patru copii ai lor. Era o frumuseţe să-i asculţi. Acum, Doamna Ghiţulescu a cântat melodia la vioară, apoi cu vocea. Şi dânsa cânta şi plângea. Nu înţelegeam de ce plânge. Cântecul acela parcă era un odor de mare preţ ascuns în lada de zestre, care le amintea celor două învăţătoare de copilăria lor, de vremea când erau eleve şi cântecul lui Porumbescu era la mare cinste. Cântecul acesta te făcea să te simţi mândru că eşti român, că eşti şi tu o verigă din lungul lanţ al generaţiilor trecute. Am învăţat cât am putut melodia, am completat textul. Toată noaptea am dormit iepureşte, intonând întruna melodia, ca să n-o uit. Când am ajuns la şcoală, cele două profesoare însărcinate cu pregătirea serbării mă aşteptau pe ghimpi. Am cântat de mai multe ori, cum am putut şi eu, au repetat şi dânsele, au adunat coriştii şi au început repetiţiile. Cântecul acela era ghiocelul de primăvară care anunţa un început de schimbare. Mai târziu a fost confiscat. S-a păstrat doar melodia şi textul a fost modificat, şi în perioada 1977-1989 a fost imnul de stat al României. Iată textul adevărat pe care Ciprian Porumbescu a compus melodia:

Trei culori cunosc pe lume,
Ce le ţin de-un sfânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume,
Amintiri de-un brav popor.

Roşu-i focul ce-mi străbate
Inima-mi plină de dor
Pentru sfânta libertate
Şi al patriei amor.

Auriu ca mândrul soare
Fi-va-al nostru viitor,
Pururi în eternă floare
Şi cu luci netrecător.

Iar albastrul e credinţa
Pentru ţară ce-o nutrim,
Credincioşi fără schimbare
Pân-la moarte o să-i fim.

Pân’ pe cer şi cât în lume
Vor fi aste trei culori,
Vom avea un falnic nume
Şi un falnic viitor.

Iar când, fraţilor, m-oi duce
De la voi şi-o fi să mor,
Pe mormânt, atunci, să-mi puneţi
Mândrul nostru tricolor!

*

File de jurnal – 20 mart. 1981. În ultima vreme a început să le fie frică oamenilor să mai moară! Nu, nu de frica iadului! Cu asta s-au obişnuit. Nu s-au obişnuit însă cu ideea de a-şi lua rămas-bun din lume, fără a avea măcar o pomană. În părţile noastre tradiţia cultului morţilor are rădăcini adânci în conştiinţa oamenilor. Faptul că s-au pus restricţii drastice pe consumul de făină (se vând cel mult două kg. de persoană), pe fabricarea colacilor etc., îi face pe oameni să fie foarte îngrijoraţi. În concepţia lor, e cea mai mare ruşine ca cineva să nu-şi poată avea pomenele sale. Mai bine ar muri a doua oară, decât să ştie că li se întâmplă una ca asta! Dar cum multora inima nu le prea dă ghes nici să trăiască…!

Protopopul Pufan Crăciun mi-a spus că în seara precedentă l-a sunat mitropolitul Nestor pe la ora 23 şi i-a spus să ia legătura cu mine, pentru a-i da unele relaţii în legătură cu familia avoc. Bădiţă Petrescu, fostul boier al satului Bârda. Ar fi găsit mitropolitul un sigiliu (ştampilă) de-al lui Tudor Vladimirescu la unii dintre descendenţii acestei familii şi-l interesează anumite date despre această familie. Protopopul mi-a vorbit despre excursia pe care a făcut-o acum doi ani în Occident. A fost cu familia la Dresda şi Berlin. A văzut zidul care împarte Berlinul. Circulaţia este foarte intensă în Europa. Se circulă doar de la 110 km/oră în sus. Românii erau foarte ironizaţi pentru consumul excesiv de pâine. În R.D.G., benzina de calitate superioară nu se vindea nici localnicilor decât pe valută forte. Protopopul a traversat Munţii Tatra din Cehoslovacia, unde „era să-şi rupă gâtul”. A traversat, de asemenea, Munţii Făgăraşului pe Transfăgărăşan. Acest tronson este „una dintre cele mai ingenioase realizări româneşti”. În aprilie va pleca împreună cu soţia în U.R.S.S., pentru nouă zile. Vor merge cu avionul. Vor vizita Moscova, Leningradul şi vor ajunge până la Marea Baltică. În vară, se vor duce la mare şi apoi vor face turul României. Mi-a arătat fotografii cu biserica din satul său natal, Broşteni, ctitorie a lui Ghiţă Cuţui, căpitan de-al lui Tudor Vladimirescu. Biserica e dărăpănată, acoperişul spart, crucea din turlă este aplecată. „Se uită după popa”, a remarcat protopopul. În maşina protopopului am văzut, răvăşite, câteva ziare „Sportul” şi reviste „Automobil”. Probabil că părintele se documenta pentru predica de duminică! Şi-a exprimat dorinţa de a vizita Malovăţul şi Bârda. Mi-a arătat cererea prin care locuitorii comunei Malovăţ mă cereau preot în 15 mai 1979. E însoţită de peste 200 de semnături.

*

Folclor din Mehedinţi (LIII). Întrerupem materialele culese de la Lăschescu Eugenia, fiindcă anul acesta, la 15 august, se împlinesc 100 de ani de la mobilizarea generală pentru Primul Război Mondial. În acel război, poporul român a dat un tribut imens în oameni şi în bunuri materiale şi spirituale. Comemorăm şi noi acel moment, redând un cântec adaptat momentului, pe care l-am cules la 23 martie 1981 de la Glavan Lucreţia din Malovăţ, născută la 31 mai 1897, neştiutoare de carte:

Cântec de război
Frunză verde colilie,
În seara de Sânta Marie
S-a-nceput o bătălie.
Pe la două-trei din noapte,
Sunau clopotele toate,
Sunau a jele şi moarte.
Tobele băteau în sat,
Războiul s-a declarat.
Eram cu mândruţa-n pat
Şi din pat că m-am sculat,
Pe mândra mi-am sărutat,
La regiment am plecat
Şi muniţie mi-am luat,
La hotar am alergat,
Noaptea un atac am dat,
Orşova am ocupat.

Frunză verde trei scaieţi,
Ajunsărăm şi-n Topleţi,
Dar căzură mulţi băieţi.
Cădeau mulţi, ca spicele,
Că-i secerau gloanţele.

De ţi-e dor, mândră, de mine,
Să vii, mândră, după mine
În Munţii Carpaţilor,
Sub desimea brazilor.
Acolo sunt eu culcat,
La rădăcina de fag,
De-un obuz lovit în cap.
Şi mă-ngroapă grănicerii
Şi mă cântă trâmbicerii.
Pământ şi cu iarbă verde,
Am lăsat dorul la fete!
Frunză verde şi-o lalea,
Dă tunul din Stârmina,
Se clatină Dunărea,

Plânge şi mândruţa mea,
Alături de măicuţa,
Că mi-a rămas singurea,
Pe braţele altuia.

Foaie verde flori ca crinu,
Bate bulgaru cu tunu,
Bombardară Severinu;
Frunză verde ca para,

Un obuz ne sparse gara!”

*

Publicaţii. Preotul Dvs. a mai publicat câteva materiale, astfel: Constantin Brâncuşi, în „Datina”, Dr.-Tr. Severin, an. XXIV (2014), nr. 6202 (26/27 iul.), p. 6; Oferta de carte – august, în „Omniscop”, Craiova, 2014, 7 aug., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); în „Cititor de proză”, 2014, 14 aug., ediţie on-line (http://cititordeproza.ning.com); Procesomanii, în „Omniscop”, Craiova, 2014, 12 aug., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 12 aug., ediţie on-line (http://www. ziarulnatiunea.ro); O arhivă bisericească bănăţeană – izvor inedit privind istoria dreptului (1780-1886), în „Altarul Banatului”, Timişoara, an. XXIV (2014), nr. 4-6 (apr.-iun.), pp. 1-5-107; Scrisoare pastorală – 282 în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare, 2014, 8 aug., ediţie şi on-line (http:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Capcana din seminar, în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 14 aug., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Cenzură şi cenzuri, în „Datina”, Dr.-Tr. Severin, an. XXIV (2014), nr. 6217 (19 aug.), p. 6; Crize şi crize, în „Datina”, Dr.-Tr. Severin, an. XXIV (2014), nr. 6218 (20 aug.), p. 6; Focul cenzurii (I), în „Datina”, Dr.-Tr. Severin, an. XXIV (2014), nr. 6219 (21 aug.), p.6; Focul cenzurii (II), în „Datina” Dr.-Tr. Severin, an.XXIV (2014), nr. 6220 (22 aug.), p. 6.

*

Spovediri. Împărtăşiri. În zilele premergătoare sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, s-au spovedit şi împărtăşit mai mulţi credincioşi, la biserică şi la domiciliu, astfel: 29+62+51+1+1= 144. Dintre aceştia, 49 au fost copii.

*

Excursii-pelerinaj. Din motive obiective, nu s-a putut efectua excursia-pelerinaj din data de 29 Iulie. Cu acordul credincioşilor, ea a fost reprogramată pentru ziua de marţi, 26 august. Excursia se va derula pe traseul cunoscut: Rm. Vâlcea – Mânăstirile Cozia – Turnu – Govora– Dintr-un Lemn – Bistriţa – Arnota – Horezu – Polovragi – Tismana – Baia de Aramă. Vom vizita şi salina de la Ocnele Mari. Preţul rămâne cel anunţat, adică 45 lei/persoană.

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Doamna Sprijan Ramona din Cluj-Napoca: 200 de lei; Domnul Popescu Constantin-Iulian din Italia, fiu al satului Malovăţ: 100 de lei; Domnul Baltac Alexandru a mai adăugat 50 de lei la contribuţia de cult, totalizând 115 lei. Domnul Dragomir Bădiţă a achitat 110 lei pentru contribuţia de cult. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În cursul lunii iulie, am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe, astfel: 6 iul. (Malovăţ): 240 de pâini; 13 iul. (Bârda): 110 pâini; 20 iul. (Malovăţ): 190 de pâini; 27 iul. (Bârda): 100 de pâini. Aşadar, în luna iulie s-au donat 640 de pâini. Copiilor li s-a donat ciocolată.

*

Mulţumim cordial celor care au răspuns apelului pe care l-am făcut cu privire la strângerea de ajutoare pentru sinistraţii din Oltenia. Aşa cum am precizat, indicaţia a fost să strângem doar alimente neperisabile, detergenţi, fără îmbrăcăminte. Drept urmare, am strâns la cele două biserici şi am predat protoieriei următoarele: 104 l ulei, 92 kg făină, 65 kg zahăr, 36 kg orez, 27 kg fidea, 16 cutii de conserve, 2 l oţet, 1 kg sare, 1 kg săpun, 1 kg fasole, 8,50 kg făină de porumb, 10 kg paste făinoase, 2 borcane cu bulion, 1 kg detergent. La acestea, s-au adăugat 7 saci şi mai multe plase cu haine, dar acestea nu ne-au fost primite. Dumnezeu să răsplătească fiecăruia pentru donaţia pe care a binevoit s-o facă şi să ne ferească să avem parte vreodată de asemenea nenorociri! Rugăm pe bârdenii care au donat haine să vină la biserică să la ia înapoi.

*

Zâmbete.

* Două blonde, la facultate: „În ce an eşti tu?” „În două mii treisprezece. Tu?”

* Când eşti mort, nu ştii asta, dar îi afectează pe ceilalţi. La fel şi când eşti prost.

* Bulă, la reuniunea de 20 de ani, se adresează foştilor lui dascăli: „Stimaţii mei profesori! Mă tot frământă o întrebare: Chiar atât de imbecil eram, de mă tot lăsaţi corigent?” „Vaaai, se poate, domnule ministru?!?”

* Gheorghe şi Ion erau pe câte-un deal cu oile: „Băă, Ioanee, băă! A fost lupu la tine azi-noapte?” „A fost!” „Şi ţi-o luat oi?” „Da’ ce-ai fi vrut? S-aducă?”

* Mark Twain spunea: „Îl invidiez pe Adam, pentru că atunci când spunea o vorbă de duh ştia, că n-a mai spus-o nimeni înaintea lui!”

*

Anunţuri.
– Începând cu 1 septembrie, slujbele din duminici şi sărbători încep la ora 9.
– Avem de vânzare lucrarea Acatistul şi paraclisul Cuviosului Părinte Arsenie Boca (2 lei);
– Intenţionăm să organizăm spre sfârşitul lunii septembrie o excursie pe următorul traseu: Malovăţ – Tr. Severin (Muzeul Judeţean, cetatea romană Drobeta, catedrala episcopală) – Hidrocentrala „Porţile de Fier” I (muzeul, sala turbinelor) – Mânăstirea Vodiţa – Orşova – Mânăstirea „Sf. Ana” – Defileul Dunării – Mânăstirea Mraconia şi retur. În numărul viitor vă vom da detalii, inclusiv costul.

*

Program. În cursul lunii septembrie, avem următorul program de slujbe: 6 sept. (Malovăţ-Bârda); 7 sept. (Bârda); 8 sept. (Pomeniri dimineaţa, la ora 8, la Bârda; slujbă la Malovăţ); 13 sept. (Malovăţ-Bârda); 14 sept. (Malovăţ); 20 sept. (Malovăţ-Bârda); 21 sept. (Bârda); 27 sept. (Malovăţ-Bârda); 28 sept. (Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail. com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: