Fumătorii

viorel-serbande Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

La cârciuma „Trei Brazi” aproape toate mesele sunt ocupate. Peste tot, fumul se aşază, pale, pale, devenind din ce în ce mai dens, parcă ar fi o ceaţă dintr-un sfârşit de noiembrie. Mirosul berii şi al altor băuturi alcoolice s-a înfrăţit cu cel al micilor care sfârâie în bucătăria din spatele tejghelei. La una din mesele aflate în apropierea intrării, trei amici stau la taifas, cu câte-o sticlă de bere în faţă şi o ţigară în gură. În mijlocul mesei, alte sticle goale aşteaptă să fie luate de chelner.

Gheorghe, cel mai înalt şi puţin mai în vârstă, privindu-i pe cei doi, trage adânc în piept un fum de ţigară şi începe să se destăinuie.
– Cred că sunt mai bine de treizeci şi cinci de ani de când m-am apucat de fumat. Prima ţigară am pus-o în gură când aveam cam opt ani. Fusese o ţigară „Naţională”, pe care o şterpelisem din tabachera bunicului. Vorba vine că am fumat-o. Mai mult mă înecasem. Deşi nu îmi făcea nicio plăcere, nu am renunţat să trag din ea până la capăt. Au urmat alte feluri de ţigări, de care am făcut rost pe diferite căi. De la paisprezece sau cincisprezece ani, mi-amintesc că începusem să îmi cumpăr. Am fumat, până pe la douăzeci şi şapte de ani, ţigări de toate felurile, şi selecte, şi de duzină, cum s-a nimerit. De la acea vârstă, însă, nu am mai fumat decât „Mărăşeşti” şi „Carpaţi” cu filtru.
Se întrerupe apoi şi, ridicând sticla de pe masă, soarbe prelung din bere.

– Eu m-am apucat de fumat de-abia când m-au luat în armată – continuă discuţia Vasi, în timp ce îşi scutură ţigara în scrumieră. Cât timp am satisfăcut serviciul militar, am fost şoferul comandantului secţiei de recrutare judeţeană. Acesta fuma numai ţigări străine: „Kent”, „Pall Mall”, „Marlboro”… Îi dădea mâna să fumeze aşa ceva fiindcă erau foarte mulţi cei care apelau la el ca să le rezolve tot felul de probleme ce le aveau cu recrutarea: să le amâne încorporarea, să le aranjeze să facă armata cât mai aproape de casă, sau să fie repartizaţi la arma pe care o preferau. Pe atunci, cum ştiţi şi voi, ţigările străine şi cafeaua erau valută forte. Cu ele puteai aranja aproape orice. Era mare şpăgar comandantul meu. Le lua celor care apelau la serviciile lui şpagă serioasă. Ţigările erau numai introducerea în problemă. Cu mine a fost însă tot timpul băiat bun. De fiecare dată când îl duceam cu maşina, mă servea şi pe mine din acele ţigări. Când era bine dispus, după un chef, mai ales, îmi da chiar şi un pachet. După ce m-am eliberat, am terminat-o cu boieria. Nu mi-am mai permis să fumez asemenea ţigări. Mi-ar fi fost şi foarte greu să le găsesc. Am trecut pe „Carpaţi” şi „Mărăşeşti”, iar de o bună bucată de vreme o ţin numai cu „Snagov”.
Oprindu-se, ia sticla cu bere şi sorbe cu poftă.

Dorel participase mai puţin la discuţie, mulţumindu-se să îi asculte pe ceilalţi doi. Puse sticla goală lângă celelalte de pe masă, apoi se rezemă apăsat de spătarul scaunului şi faţa începu a-i deveni radioasă, scăldată de un zâmbet intens. Văzând că amicii tac, părând că meditează la cele povestite, spune:
– Mă, fraţilor! Eu fumez de douăzeci şi cinci de ani însă, în tot acest interval, nu am fumat decât două feluri de ţigări: „Carpaţi” cu filtru şi „Altora”, cum s-a nimerit…

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: