O nouă mănăstire pentru Dumnezeu şi Neamul Meu!

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Când te apropii de poarta unei mănăstiri, dacă eşti creştin curat şi atent, poţi simţi, nu doar fiorul de emoţie pe care îl creează astfel de locuri adânc-rugătoare, într-o lume risipită în alergări sterile, ci şi valul de evlavie ce a însoţit curgerea lucrurilor la vremea temeluirii lăcaşului sfânt. Căci, orice astfel de „Casă a Domnului”, a pornit mai întâi în misiunea sa, fie sub formă de miracol, fie ca dorinţă colectivă a unor oameni ce şi-au pus sufletul în palme în forma „bobului” de lacrimă, prin profundă rugare şi pioasă închinare, chiar înainte ca zidul să marcheze noua incintă de înălţare prin sfioasă aplecare.

Cu o astfel de convingere intimă am ascultat rostirile diriguitorilor administraţiei locale din comuna vâlceană Stăneşti, referitoare la necesitatea de a se edifica în apropierea satului Suieşti o mănăstire ortodoxă. La Suieşti s-a născut la 22 februarie 1901, în familia plugarilor Marin şi Elena Marina, copilul Ioan, cel care avea să devină, la 24 mai 1948, al treilea Patriarh al României. În apropiere, la doar 5-6 kilometri, arondată comunei Glăvile, este localitatea Olteanca, unde a văzut lumina zilei, la 8 martie 1921, copilul Valeriu, cel care avea să fie cunoscut sub numele Bartolomeu Anania, un uriaş al intelectului românesc şi un stâlp al ortodoxiei contemporane, dacă e să dimensionăm astfel personalitatea celui care avea să devină întâistătătorul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, în anul 2006.

M-a bucurat această pornire de entuziasm omenesc ornat cu fior divin la nişte oameni aplecaţi constant la treburile obştei (primar Ionel Michiu, viceprimar Valerian Proteasa, secretar Mugurel Buşe). În jurul acestei „axe sfinte”, cum numeau ei linia orizontului dintre Suieşti şi Olteanca, nu mai există niciun locaş de „închinare permanentă” rază de zeci de kilometri. Deci ar fi şi un criteriu „demografic” într-o ipotetică „expunere de motive”! Mi-au fost chiar foarte dragi aceşti olteni „oşteni ai cetăţii Stăneştiului”, pre cât de dragă îmi este Bisericuţa din Suieşti, supranumită în istorie şi în zonă „Frumoasa Maramureşeană”.

„Frumoasa Maramureșeană”

Şi m-am gândit inclusiv la o cale de implicare personală în chestiune şi le-am promis că voi scrie despre „dorinţa lor sfântă”, după puterile scrisului meu. Puteri care cuprind, cu modestia necesară şi suficientă unor astfel de demersuri, şi „focalizarea” atenţiei unor demnitari ai „ierarhiei”. Astfel încât articolaşul de faţă va fi expediat în original sau copii multiplicate preasfinţiţilor şi înaltpreasfinţiţilor slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, chiar şi Preafericitului Daniel, actualul Patriarh. Căruia o să-i adresez problema mult mai simplu: „Înaintea Preafericirii Voastre Biserica noastră a avut cinci patriarhi: Miron, Nicodim, Iustinian, Iustin şi Teoctist. Vrednicul de pomenire Miron Cristea s-a născut la Topliţa, unde funcţionează o «vrednică» mănăstire, gândită pe vremea când era Episcop de Caransebeş şi întemeiată la 21 octombrie 1928, când era deja patriarh! De ce n-ar avea Neamul Românesc ţinte de evlavie spre toate locurile ce au dat întâistătători naţionali?!…”

Şi, cu speranţa facerii lucrurilor bune, dacă această „lucrare” este cu adevărat dorită de mulţimi de oameni, se va face! Dacă o doresc doar puţine suflete, s-ar putea să rămână o simplă dorinţă!

Mulţumesc publicaţiei eMaramureş pentru găzduirea acestui articol-petiţie! În felul acesta câteva mii de oameni pot deja să gândească „de bine”, într-o „direcţie” sau „alta”! Rămâne ca „fiorul de dragoste” şi „evlavie” să treacă probele „cerurilor” cu adevărat „înalte”! Eu, scribul acestor rânduri, sper în toate lucrurile bune ce se fac într-adevăr pentru mulţimi de oameni credincioşi lui Dumnezeu şi dedicaţi Neamului Meu!

(18 iulie 2014)

Sursa foto biserică: https://manastireasuiesti.ro/