Inima Străinului (6)

de Eugen ONISCU
Berlin, Germania

Capitolul 6

În acel timp veni la el un vechi prieten de-al său din Spania pe nume Titu ce era un tânăr înalt, cu părul șaten, nu prea corpolent, având o minte ageră și ducând un stil de viață de aventurier.

Titu trăise cu mai multe femei și mai mereu lucra puțin, apoi pleca mai departe atras fiind de alte locuri, nu rămânea prea mult într-un loc pentru a prinde rădăcini, căuta doar aventura și plăcerea de a călători și a vedea locuri noi. Se instală în locuința lui Eusebiu dormind pe un pat rabatabil. Îi povesti lui Eusebiu tot ce mai făcuse în ultimul timp și cum locuise în ultimele luni la un Caritas din Hamburg și cum fu trimis de la acel Caritas să lucreze la o tipografie.

Încercă să-l lămurească pe Eusebiu să se mute în Hamburg unde viața era mai prosperă și mai frumoasă. Lucră aproape două luni cu Eusebiu la fabrica de dulciuri, după care își luă salariul și plecă la Viena unde un prieten de-al său îi promisese să-l angajeze la o fabrică de încălțăminte.

Eusebiu nu putea înțelege cum Titu având mari calități și doar treizeci și șase de ani,

Inima străinului (5)

de Eugen ONISCU
Berlin, Germania

Capitolul 5

După două zile, lăsându-l pe tatăl său profund îndurerat Eusebiu călătorind cu avionul sosi în aeroportul din Berlin. De la aeroport luă un autobuz, apoi un tramvai și fu plăcut surprins de forfota marelui oraș. Avea impresia că se întorcea în lumea unde pentru moment aparținea. Cel puțin avea serviciu, o garsonieră închiriată și câțiva prieteni. Ajuns acasă, deschise geamurile pentru a lăsa aerul proaspăt să pătrundă în locuința neaerisită de ceva timp. Apoi ieși pe balcon și privi furnicarul de oameni și mașini ce se avântau pe străzi în acea zi. Locuia la etajul patru într-o clădire impunătoare într-un cartier destul de populat al Berlinului.

Razele de soare îi mângâiau în chip blând fața. Se așeză pe un scaun pe care îl avea în balcon și continuă să privească mișcarea vieții ce în valuri se derula prin fața sa.

„O, ce minunat ar fi dacă aș avea și eu o soție și copii precum Alin! Dar se pare că la mine totul este extrem de complicat!

Și o luminiță de speranță apăruse cu Elena dar s-a stins aproape de tot. Nu cred că între mine și ea va mai fi ceva. În ciuda faptului că Cristina este optimistă, eu nu cred pentru că Elena este prea rece și distantă atunci când se raportează la mine.

Dar totuși până la urmă cine știe…”

În acel moment șirul gândurilor sale se întrerupse pentru că telefonul său sună

Inima străinului (4)

de Eugen ONISCU
Berlin, Germania

Capitolul 4

Eusebiu intră în sufragerie salută și se așeză pe un fotoliu, pentru câteva clipe privirile tuturor fură îndreptate asupra lui după care Alin zise:

– Eu profesez la muncă ceea ce îmi place, și mai mult de atât îi promovez pe cei mai buni muncitori. Caut mereu să-i ajut pe oamenii care nu au un loc de muncă să-și poată câștiga o bucată de pâine.

Mă bucur cu familia mea, iar viața mea este împlinită chiar dacă nu am o casă proprie, plănuiesc ca în următorii ani să-mi construiesc în curtea casei părintești pentru că avem pământ destul o casă cu mansardă.

Iar casa părintească va rămâne la dispoziția celorlalți frați ai mei, sunt mulțumit și cu mașina pe care o am și cu care mă pot deplasa, nu doresc mai mult sunt bine așa. Nu am de ce să nenorocesc pe nimeni pentru a face avere, pericolul care îl au cei ce aleargă într-o goană nebună după avere este că atunci când lovesc în alții de fapt lovesc în propriul lor suflet care rămâne gol și meschin și cu timpul în ciuda averii lor acești oameni devin profund nefericiți. Sunt destule cazuri de oameni bogați care sau sinucis realizând că viața lor nu are nici un sens.

Chipul lui Alin în acele momente exprima entuziasm și acea forță a tinereții îmbinată

Inima străinului (3)

de Eugen ONISCU
Berlin, Germania

Capitolul 3

Zilele din concediul lui Eusebiu se scurgeau cu repeziciune una după alta. În tot acel timp încercase să stea cât mai mult în preajma tatălui său, pentru că dorea să ia cu el de acolo imaginea bătrânului ce îl iubea și îi dorea tot binele din lume. Și el la rândul său îl respecta și iubea pe tatăl său pentru că se purtase bine cu ei și mai mult de atât se înțelesese de minune cu mama lor ce fusese casnică creând astfel o atmosferă caldă, onestă, datorită căreia ei putuseră să studieze și să se formeze ca oameni. Ani de-a rândul îl admirase pe tatăl său pentru modul cum se jertfise prin muncă pentru ca ei să nu ducă lipsă de nimic. Iar acum când îl vedea bătrân și neputincios îi era milă de el.

Într-o seară când se întorcea de la plimbare, când ajunsese în dreptul unor vitrine luminate ale unui mare magazin se întâlni față în față cu Cosmin prietenul său de odinioară, pe a cărui chip timpul își pusese amprenta, încărunțise puțin și dădea impresia unui om matur. În cei zece ani, de când nu se mai văzuseră, Cosmin devenise un tată

Inima străinului (2)

de Eugen ONISCU
Berlin, Germania

Capitolul 2

În dimineața zilei de duminică în care Elena avea să fie invitata lor, Eusebiu se simțea foarte emoționat și puțin stresat. Plecă să cumpere pâine de la un magazin din cartier. Pe drum se întâlni cu unii vecini pe care îi salută politicos, observă că unii îl priveau straniu, pe când alții îl cercetau stăruitor din priviri. Se întâlni și cu Relu un fost coleg de școală. Relu când îl văzu îl îmbrățișă și îl sărută pe ambii obraji, apoi îl invită să servească împreună o cafea. Se așezară amândoi la terasa unui bar din cartier, după care Relu animat fiind de bucuria întâlnirii lor întrebă:

– Cum ți-a mers pe acolo printre străini?

Eusebiu în linii mari îi povesti viața lui de emigrant și chiar despre divorțul său dar fără a intra în amănunte prea intime. Relu îl ascultă atent privindu-l cu ochii săi mici verzi care reflectau în acele momente compătimire pentru tot ce suferise Eusebiu.

Apoi fața rotundă a lui Relu, ce de obicei emana bucuria de a trăi, se crispă puțin într-o expresie de tristețe și spuse:

– Nici mie lucrurile nu mi-au mers prea bine în viață, am divorțat apoi am avut

Inima străinului (1)

de Eugen ONISCU
Berlin, Germania

Capitolul 1

În vara anului 2019 Eusebiu Bădescu plecă în concediu din Berlin spre orașul său natal din România. Nu mai fusese de zece ani acasă, și în tot acest timp călătorise mult și întâlnise fel și fel de oameni, se confruntase cu situații grele uneori, ba mai mult de atât fusese căsătorit și nevasta sa îl lăsase. Toate acele circumstanțe ale vieții sale de emigrant îl transformaseră într-un om călit în vâltoarea vieții.

Ar fi putut să vină mai des acasă în concediu, dar nu dorise pentru că la douăzeci și nouă de ani suferise o mare decepție în iubire și dorise să plece fără a se mai uita în urmă. În acel an murise mama sa și profund îndurerat își dădu demisia de la poștă unde lucra ca funcționar și emigră în speranța că va uita totul.

Sosi în orașul său natal de lângă Dunăre. Plin de amintiri și toate acele răni ale inimii sale pe care le credea cicatrizate simți cum se deschid din nou. Îi reveni cu putere în minte acel episod dramatic când fiind tânăr și naiv, crezuse cu toată puterea ființei sale în inocența iubirii. Și apoi revăzu cu ochii minții cum prietenul său cel mai bun cu care pe atunci își împărtășea toate secretele, îl trădase și îi luase logodnica. Emigrase pe când avea douăzeci și nouă de ani cu inima frântă de moartea mamei sale și de faptul că își pierduse logodnica.

Și se întorcea după zece ani ca unul ce văzuse și trăise multe situații neprevăzute

Despre INIMA STRĂINULUI de Eugen ONISCU

de Johnny CIATLOS DEAK,
senior editor Globart Universum, jurnalist,
membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România

Viața, acest dar divin, cel mai de preț lucru primit de la Dumnezeu, adeseori este nedreaptă,injustă devenind prin prisma încercărilor la care suntem supuși, un calvar, o cruce mult prea grea de suportat și de purtat.

Nuvela „Inima străinului” vine să ne arate cât suntem de fragili sub povara crucii mai cu seamă atunci când, din motive mai mult sau mai puțin întemeiate, refuzăm să căutăm ajutor celest lipsindu-ne convingerea că am putea găsi sprijin în divinitate.

Scriitorul Eugen Oniscu abordează acest subiect în nuvela sa într-un context extrem de actual, invocând două realități de notorietate ale prezentului: exodul românilor spre occident și pandemia de care întreaga omenire este zdruncinată.

Derularea poveștii are ca și debut cronologic evenimente petrecute în urmă cu un deceniu, atunci când personajul principal, tânărul Eusebiu decide să părăsească România, motivat fiind de o decepție în dragoste, secondată de mirajul occidentului.

Foarte interesantă și de reținut descrierea plecării romanilor din țară, acest vis al vestului, ce ademenea oferind un trai și o viață mai prosperă cel puțin din punct de vedere material dar nu și al impactului social și emoțional adesea neglijat sau minimalizat.

Revenit în patria natală după zece ani, pentru o scurtă vacanță în frumosul oraș de pe malul Dunării, unde își petrecuse anii tinereții, descoperă cu un gust amar că lucrurile au cam stagnat și totul i se părea