PRIMELE LITERE DIN ALFABETUL NESFÂRŞIT AL VIEŢII

de Octavian LUPU

Soarele strălucea cu putere în acea dimineaţă de aprilie. Doar câţiva nori răzleţi brăzdau suprafaţa albastră a cerului ce se întindea asemenea unei cupole ce învelea întreaga zare sub mantia sa protectoare. Vântul abia adia, deşi răcoarea se făcea simţită după noaptea friguroasă care tocmai trecuse. Flori nenumărate răsăriseră ca din senin pe întinderea suprafeţelor neregulate ale rondurilor şi de-a lungul drumurilor întortocheate ale grădinii botanice. Cumva, detaşată de atmosfera oraşului, această fărâmă de univers continua să conserve frumuseţea naturii la marginea marelui oraş, ce îşi etala de departe semeţele sale construcţii.

Poarta de la intrare se deschise şi primii vizitatori intrară să cutreiere aleile grădinii şi să se bucure de frumuseţea arborilor şi ierburilor de tot felul şi din toate părţile lumii. Printre aceştia se distingea un tânăr înalt, cu o statură dreaptă, aproape milităroasă, care părea venit din altă parte a ţării. De fapt, mai avea doar o zi de şedere în acel minunat oraş, fapt pentru care se gândise că ar fi o idee minunată să se plimbe prin acea grădină botanică despre care auzise întâmplător, citind un pliant publicitar uitat pe o banchetă goală dintr-un autobuz.