SCURTE ÎNSEMNĂRI DINTR-O SCURTĂ CĂLĂTORIE

de Alexandru Ioan ROMAN

De multă vreme în subconştientul meu (şi nu numai) se cuibărise ideea unei evadări de pe aceste „plaiuri mioritice” spre alte zări şi tărâmuri pentru a constata cu propriile simţuri cum stau lucrurile, deoarece informaţiile primite din varii surse erau contradictorii şi eram destul de confuz în a aprecia cât de cât corect starea de fapt în afara fruntariilor acestei ţări. Ca să fiu pe deplin corect trebuie să spun că am mai făcut două ieşiri în exteriorul ţării: una în urmă cu aproximativ 30 de ani, deci în alt secol, alt mileniu, altă „epocă”, în fosta Cehoslovacie, cu traversarea Ungariei, circulând cu trenul într-un grup de turişti care era bine supravegheat ca nu cumva să se „rătăcească” vreunul. La vremea respectivă m-am întors foarte plăcut impresionat de ceea ce am avut ocazia să văd, să aud şi să trăiesc. A doua ieşire (de data aceasta în perioada „democraţiei originale”) am avut ocazia să o fac tot spre răsărit (deşi toată lumea se îndrepta spre apus), respectiv în Republica Moldova, de unde am venit cu un gust amar, deşi am găsit acolo foarte multe şi felurite bomboane – dulciurile fiind printre specialităţile celor din Chişinău. Acolo am întâlnit două categorii de români: o categorie a românilor care simţeau, vorbeau şi gândeau profund româneşte şi o altă categorie de români, care vorbeau ruseşte (poate ştiau şi româneşte) dar numai ei ştiau ce şi cum gândeau. Am ţinut să fac aceste precizări pentru că nu cu multă vreme în urmă, în cursul acestei primăveri, mi s-a oferit ocazia să particip la inaugurarea „Colţului românesc” deschis în cadrul Bibliotecii Publice Voievodale din Cracovia, Polonia. Aveam oarecare emoţii, având în vedere trăirile anterioare, şi ţinând cont de faptul că urma să merg nu spre apus, ci tot spre răsărit, un răsărit mai nordic. Urma să constat că, de fapt acest „răsărit nordic” era mult mai „apusean” decât mi-am imaginat.