12/10/2021
de Gelu DRAGOŞ

Am intrat, datorită Poştei Române (Mulţumesc că mai supravieţuiţi!), în posesia volumului „De amicitia”, Editura „Rotipo” Iaşi, 2021, în care coordonatoarea volumului, scriitoarea Mariana Moga, afirmă: „Personal cred că onestitatea şi autenticitatea sunt cele mai importante calităţi ale unui prieten. Interacţiunea cu prietenii, fie în persoană, fie online, ne lasă, de asemenea, să simţim emoţii covârşitor de pozitive: fericire, iubire, susţinere. Prietenii adevăraţi sunt cei care ne sunt alături în vremurile bune dar şi în vremurile provocatoare ale vieţii. (…) Deci bucuraţi-vă de acest volum dedicat prieteniei. Materialele primite poate au fost scrise cu mulţi ani în urmă, dar cu siguranţă sunt celebre datorită capacităţii autorilor de a ne arăta ce înseamnă prietenia. Împărtăşiţi aceste poezii sau povestiri cu oameni care au făcut o schimbare în viaţa voastră, cu prietenii dumneavoastră!”.
La acest demers literar de suflet al doamnei Mariana Moga au răspuns prezent un număr de 32 de poeţi şi prozatori, atât din România, din Republica Moldova cât şi din diaspora românească (Austria, Belgia, Franţa, Germania, Canada), Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Literatură, Opinii | Etichetat: Adrian Bexa, Andrei Ovidiu Baciu, aparitie editoriala, aprecieri critice, Aura Stegaru, Árpád Tóth, Constantin Vaciu, Corina-Claudia Ioniţă, Cristina Stefan, Daniela Simona, Diana Gluck, Doina Bonescu, Eugenia Bucur, Florica Munteanu-Cuc, Gabriela Rauca, Gelu Dragoș (GDL), Gelu Dragos, Georgeta Rada, Gheorghe Apetroae, Ioana Conduraru, Marcela Constantinescu, Mariana Moga, Marin Rada, Marinela Belu Capsa, Mihaela CD / Mihaela Ciatlos Deak, Mihaela Dana Chioariu, Nadia Urian, Nicolae Baltescu, recenzie, Sanziana Emanoil, Semnal editorial. Antologia „De amicitia” o carte de pus pe rană, Sergiu Botezatu, Simona Mihutiu, Stefania Petrov, Vali Paraschivoiu, Vasile Boldeanu, Victoria Fonari, Viorica Cazan |
Legătură permanentă
Publicat de angelasimionca
04/03/2021

(recenzie)
de Vasile BELE
„Dumnezeu este iubire, și cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el”, (I. Ioan 4, 16).
Volumul CULTURA ȘI DRAGOSTEA DE APROAPELE NOSTRU ÎN VREMURI DE RESTRIȘTE, apărut la Editura Proșcoala, Râmnicu Vâlcea, ISBN 978-606-014-467-0, pag. 176, un volum îngrijit de Iuliana RADI și Zenovia ZAMFIR.
„Cultura este frumusețea și viața fiecăruia dintre noi, ea include multe aspecte ale existenței umane, cel mai important fiind aspectul spiritual”, pag. 3. „Să deschidem larg fereastra sufletului nostru să intre lumina din belșug, să intre lumină, să devenim făpturi de lumină, să devenim soli ai luminii, să avem sufletul ca o floare care se înalță spre lumina dumnezeiască”, pag. 3.
Un volum excepțional, „croit”, într-o perioadă extrem de tulbure, controversată, bulversată, întoarsă „cu susu-n jos!”. Nevoia de frumos, de bucurie, de bine, de împlinire este evidentă acolo unde „arde” un suflet nobil, un suflet care pune în prim plan, nu persoana lui, ci a aproapelui său. Mai sunt astfel de români. Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Literatură, Opinii | Etichetat: Adela Radu, Al. Florin Tene, Alin Dima, Alina Enea, Angella Dumitrașcu, Bebe Pandele Jianu, Camelia Florescu, Carmen Pinte, Coca Daniela, Constanța Tanțy Triță, Constanța Triță, Constantin Triță, Corina Ofelia Corpodean, Cornel Diță, Cornelia Moț, Costy Triță, Crina Popescu, Cristian Dima, Cristina Dincuță, Cultura și dragostea de aproapele nostru în vremuri de restriște, Dan Șalapa, Dan Gheorghe Obogeanu, Daniela Forcos, Dumitru Zamfira, Elisabeta Scurtu, Elisaveta Novac, Emilian Mirea, Florin Grigoriu, Gabriel Mihai Popescu, Gabriella Costescu, Gelu Dragoș (GDL), Gelu Dragos, George Călin, George Mitrache, Gheorghe Niculescu, Grigore (Jan) Dinescu, Ianto L. Teodora, Ioan Nălbitorul, Ioan Romeo Rosiianu, Ioana Goran, Iov Pătrașcu, Iuliana Radi, Kessy Ellys Nycollas, Lidia Grosu, Ligya Diaconescu, Liliana Frățilă, Liliana Ghiță Boian, Madalina Maria Deaconu, Maria Tițu, Marinela Belu Capsa, Marius Keller, Mihaela Dana Chioariu, Mihaela Silvia Marinescu, Mihai Bodogan, Mirela Minuța Alexa, Mădălin Gheorghe Trohonel, Mărioara Vișan, Nadia Urian, Nastasica Popa, Păușești Măglași, Râmnicu Vâlcea, recenzie, Rodica Mureșan, Rodica Rozalia Jianu, Roșca Ica Gabriela, Roxana Man, Sandu Radu, Silvana Andrada Tcacenco, Silvia Bitere, Tatiana Mărcoianu, Titina Nica Ţene, Uță Sala, Vasile Bele, Victoria Dora Radu, Victoria Radu, Vilău Daniela, Viorel Adrian Cherăscu, Zenovia Zamfir |
Legătură permanentă
Publicat de angelasimionca
20/02/2021
de Al. Florin ȚENE

Ligya Diaconescu
În anul acesta se împlinesc zece ani de când scriitoarea Ligya Diaconescu, membră a Ligii Scriitorilor, editează cu pasiune, dărnicie și talent, antologii ce cuprind creațiile scriitorilor români de pretutindeni. Aceste „oglinzi” sunt adevărate pagini ce se înscriu din mers în marea Istorie a Literaturii Contemporane a neamului nostru.
Până în prezent Ligya Diaconescu a publicat următoarele antologii care, așa cum scriam mai sus, sunt pagini de aur ale literaturii noastre contemporane. Acestea, sunt amintite în Prefață: Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, STARPRESS 2011, ediţie – bilingvă – română-engleză, reuşind să reunească scriitori români talentaţi din întreaga lume, colaboratori ai revistei internaţionale. Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Civilizaţie/Cultură, Diverse, Literatură, Opinii, Personalităţi | Etichetat: Al. Florin Tene, Alina Sorinela Didu, Andrada Victoria Diaconescu, Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume, Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume – STARPRESS Canada - 2021, Aurora Cristea, Ben Todica, Constantin Iordan, Constantin Predescu Neacsu, Doamna Limbii Române continuă să promoveze valorile literaturii române pe mapamond, Dorin V. Moldovan, Elena Buică, Elena Jucan, Elisabeta Bogățan, Ștefan Lucian Mureșanu, Felix Sima, Florica Munteanu, Gabriela Ioniţă, George Rotaru, Georgiana Laura Gheorghe, Gheorghe Palcu, Ioan Dan Bălan, Isabela Brănescu, Lhana Roma-Nova, Liga Scriitorilor din România (LSR), Ligya Diaconescu, Liliana Ciubuc, Mariana Popeangă Cornoiu, Marinela Belu Capsa, Mary Smith, Melania Rusu Caragioiu, Mihaela CD, Mihai M. Moldoveanu, Mioara Oprișan, Mirela Penu, Miriam Nadia Dăbău, Nicolae Toma, Olimpia Sarb, Olimpia Sava, Ovidiu Țuțuianu, Ovidiu Jucan, Raveca Vlaşin, Rodica Calotă, Silvia C. Negru, STARPRESS, Statele Unite ale Americii, Tóth Árpád, Teona Scopos, Tudosia Lazăr, Vasile Bele, Vasilica Grigoraș, Victor Manole, Zenovia Zamfir |
Legătură permanentă
Publicat de angelasimionca
17/02/2021
de Melania RUSU CARAGIOIU

Suntem cu toții prinși într-un concern cultural mondial, în care popoarele își strâng cu drag și grijă valorile și le prezintă ca o identitate națională, care contribuie la împlinirea civilizației universale.
Mândria de a putea ține pasul sau de a concura la evaluarea din primele locuri a tot ce este nou și pozitiv, este un puternic stimulent în a crește valorile unui neam. În acest context, fiecare mică sau mare unitate contribuie cu tot ce este mai bun, dar nu într-un sens egoist, ci în sensul dăruirii și altora din tot ce realizează, spre o bucurie deplină universală, dar spre a sublinia și păstrarea identității neamului.
Acestea au fost principiile care au dus, după îndelungi tratative, la apariția de implementare a Legii Limbii Române, stabilindu-se data sărbătoririi în 31 august a fiecărui an calendaristic.
Au urmat pregătiri minuțioase în multe centre culturale din România.
Încă de prin anul 2011, Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Civilizaţie/Cultură, Diverse, Literatură, Opinii, Personalităţi | Etichetat: Al. Florin Tene, Alina Sorinela, Andrada Victoria Diaconescu, Aurora Cristea, Ben Todica, Canada, Constantin Iordan, Constantin Predescu Neacsu, Corneliu Leu, Dorin V. Moldovan, Elena Buică, Elena Jucan, Elisabeta Bogățan, Ștefan Lucian Mureșanu, Florica Munteanu, Gabriela Ioniţă, Georgiana Gheorghe, Georgiana Laura Gheorghe, Gheorghe Palcu, Ioan Dan Bălan, Isabela Brănescu, Iuliana Ciubuc, Lhana Roma-Nova, Lidia Vianu, Ligya Diaconescu, Mariana Popa, Mariana Popeangă Cornoiu, Marinela Belu Capsa, Melania Rusu Caragioiu, Mihaela CD, Mihai M. Moldoveanu, Mioara Oprișan, Mirela Penu, Miriam Nadia Dăbău, Nicolae Toma, Olimpia Sarb, Ovidiu Țuțuianu, Ovidiu Jucan, Raveca Vlaşin, revista internațională STARPRESS, Rodica Calotă, SALUTĂM APARIȚIA CELEI DE A TREIA „ANTOLOGII BILINGVE” ROMÂNĂ-ENGLEZĂ STARPRESS CANADA 2021 realizată de LIGYA DIACONESCU, Silvia C. Negru, STARPRESS, Tóth Árpád, Teona Scopos, Tudosia Lazăr, Vasilica Grigoraș, Victor Manole, Zenovia Zamfir |
Legătură permanentă
Publicat de angelasimionca
09/09/2020
de George ROCA și Andrada Victoria DIACONESCU
În organizarea revistei internaționale STARPRESS și sub egida Ligii Scriitorilor, Epidemia Coronavirus 19 nu a împiedicat sărbătorirea Limbii Române
Lansarea Antologiei LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ – STARPRESS – în anul coronavirusului, 2020/ Ligya Diaconescu

Chiar dacă starea de alertă cauzată de pandemie nu a permis un eveniment de anvergură, în acest an, Ziua Limbii Române a fost totuși marcată la poale de Făgăraș, Sâmbăta de Sus, în aer liber, într-o acțiune culturală organizată de Ligya Diaconescu, prin Revista sa, STARPRESS, în colaborare și sub egida Ligii Scriitorilor Români, condusă de președintele Al. Florin Țene, respectând toate regulile impuse și distanțarea socială.
Ediția a VIII-a a Festivalului Limbii Române ar fi trebuit să se desfășoare cu peste 150 de oameni de cultură, ca în fiecare an, începând din 2013, când scriitoarea, jurnalista Ligya Diaconescu, director al Revistei Internaționale STARPRESS (româno-canado-americană) a organizat, secondată de președintele Ligii Scriitorilor Români, scriitorul Al. Florin Țene, această minunată sărbătoare, devenită festival, pe parcursul a patru zile, la Sfinx (în Bucegi, împreună cu regretatul om de cultură Corneliu Leu), apoi la Jupiter, Rm. Vâlcea, Sâmbăta de Sus, Moneasa, Horezu și Olănești.
Ediția a VIII-a Zilei Limbii Române s-a sărbătorit, într-o atmosferă românească de mare suflet, Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Civilizaţie/Cultură, Diverse, Literatură, Opinii, Personalităţi | Etichetat: Adalbet Gyuris, Al. Florin Tene, Andrada Victoria Diaconescu, Constantin Mănescu, Ediția a VIII-a a Festivalului Limbii Române, Elena Buică, Elena Jucan, Făgăraș, Gelu Dragoș (GDL), Gelu Dragos, Gheorghe Carbunescu, Ionela Flood, lansare carte, Liga Scriitorilor din România (LSR), Ligya Diaconescu, Maria Giurgiu, Mariana Popa, Marinela Belu Capsa, Mary Smith, Melania Rusu Caragioiu, Miriam Nadia Dăbău, Mănăstirea „Constantin Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, Nelu Danci, Ovidiu Jucan, Ovidiu Popa, Revista româno-canado-americană STARPRESS, Sâmbătă de Sus, Sărbătorirea Limbii Române în organizarea revistei internaționale STARPRESS și sub egida Ligii Scriitorilor, Teresia Bolchiş-Tătaru, Vasile Bele, Viștișoara, Virgil Ciuca, Ziua Limbii Române |
Legătură permanentă
Publicat de angelasimionca